Săptămâna Mare începe cu Duminica Floriilor, ceea ce ne determină din nou să ne revizuim imaginea despre Dumnezeu.
Fiul lui Dumnezeu a fost celebrat, deoarece a existat credința, că era cel care elibera poporul din robia romanilor. Dar asta nu e totul și nu e întregul adevăr.
El nu ne eliberează dintr-o robie exterioară, ci de propriile noastre condiționări, credințe interne. Dacă Îi permitem, dacă dorim cu adevărat asta.
Nu ne schimbă circumstanțele exterioare, dar ne oferă minunata posibilitate de a fi eliberați cu ajutorul Lui de toate condiționările interne, de care suntem dependenți.
De aceea, ne bucurăm an de an să-L sărbătorim, pentru că prin El ni se arată adevărata față de a lui Dumnezeu: cel ce înalță, cel ce eliberează, cel ce ajută, cel ce iubește. Nu așa, cum poate că ne dorim noi, ci așa, cum e bine pentru noi. Și ceea ce este bun pentru fiecare dintre noi, este cunoscut cu adevărat doar de El, de nimeni altcineva.
Adevărata mântuire și eliberare este în dragostea Lui. Totuși, în această iubire, pentru că este reală, există și multă suferință. Nu este suferința iubirii, ci o suferință provenită din iubirea prin care pot ajunge la adevărata înviere.
Nu există nici-o altă cale. Sau dacă există, este una nepotrivită, o cale închisă.
Iisus, care intră călare pe măgar, nu ne duce pe o cale nepotrivită, ci prin suferință este alături de noi, cei în suferință. Și asta, pentru că ne iubește. Și ne conduce. Și ne eliberează din toate adâncimile sufletului nostru.
Iar cine este liber în interiorul său nu poate fi întristat de circumstanțele externe.
Dumnezeu ia astfel asupra Sa și suferința noastră, a fiecăruia.
