Într-o zi, părinții sunt surprinși să o vadă pe fiica lor de patru ani pozând în mijlocul camerei cu ramă mare de ochelari negri. – Dar tu? Vrei să porți ochelari? – întreabă mama cu un zâmbet. – Am deja rama! – ciripește fetița, – Trebuie să punem numai lentile. Dar nu orice fel de…
Am învățat de la îndrumătorii mei spirituali iezuiți că atunci când analizez procesul de funcționare a sufletului meu, prima întrebare nu este dacă mă pot ruga, ci dacă pot dormi, dacă mă odihnesc suficient?
Dacă mă simt mai obosit la începutul săptămânii decât am fost în weekend, atunci ceva nu este în regulă cu mine. Atunci poate că nu îmi organizez viața conform LEGII LUI DUMNEZEU. Căci Dumnezeu creează întotdeauna ordine în dezordine. Până și funcționarea corpului meu demonstrează acest lucru: inhalarea și expirația, somnul și starea de veghe, rugăciunea și munca, conversația și tăcerea, retragerea și comunicarea, mâncarea și digestia, toate acestea formează un echilibru armonios, iar adaptarea la acestea este în consecință secretul după care să îmi ghidez viața.
Când în viața mea munca nu mai este urmată de odihnă, ci de o altă muncă, atunci se produce un dezechilibru: lumea mea mică se năruie și, odată cu ea, liniștea sufletului meu, care apoi îmi afectează mediul. Graba continuă a oamenilor solicitați cauzează o imensă neliniște, care afectează simțitor lumea în care trăim.
S-a întâmplat în timpul unei secete mari. Preotul satului anunță credincioșii, că duminica viitoare în cadrul Liturghiei vor dedica mult mai mult timp rugăciunii. Se vor ruga la Dumnezeu să dea în sfârșit ploaie.
Duminica următoare, sub soarele arzător, mulți credincioși merg la biserică. Observă un copil ținând în mână o umbrelă. Nu înțeleg de ce duce cu el umbrela când soarele ardea așa de tare. Așa că unii chiar îl întreabă, de ce poartă cu el umbrela? Copilul răspunde: nu ne rugăm azi pentru ploaie? Cu siguranță voi avea nevoie de ea în drum spre casă.
Copilul are încredere în Providență.
Când Isus îi trimite doi câte doi pe ucenicii Săi, le poruncește să ia cu ei doar strictul neceasar. (Marcu 6,8)
Nu este ușor să separăm ceea ce este într-adevăr necesar de ceea ce este de prisos, deoarece am tendința posesiei: pe lângă ceea ce am întotdeauna mai e ceva de care am nevoie. În rugăciune
