„Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.” (Luca 3,6)
Este o anecdotă încântătoare despre muncitorii la întreținerea de drumuri. Într-o dimineață conducătorul lor îi vizita și îi spunea trist: „Băieți, avem o mare problemă! N-au ajuns lopeții, cu care ar trebui să lucrați!” Un muncitor i-a răspuns așa: „Nici-o problemă șefu’, ne putem baza unul pe celălalt.”
Accentuarea faptului, că ne putem baza unul pe celălalt, este importantă, dar — după cum ne învață și anecdota — calea comună către Dumnezeu este credibilă doar atunci, dacă fiecare își ia partea din muncă personal, deoarece poteca spre Dumnezeu este prezentă în fiecare dintre noi. Când Papa Benedict al XVI-lea a fost întrebat, câte căi duc la Dumnezeu, el a răspuns: „Câți oameni sunt.” De aceea, toți oamenii trebuie să facă munca interioară, pentru a putea vedea mântuirea lui Dumnezeu așa, cum ne avertiza Ioan Botezătorul.
„Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie.” (Luca 21, 28)
În situații dificile frumoasa analogie a părintelui Padre Pio ne poate fi de ajutor. El spune, că: „Această lume este ca un copilaș, care stă la picioarele mamei sale, care coase. Copilașul din când în când, își ridică privirea spre munca mamei sale. Dedesubt, el nu vede, decât o încâlceală de linii ciudate și nu poate înțelege sensul muncii mamei sale, așa că, își exprimă nemulțumirea. Mama se apleacă, apoi arată copilului culoarea lucrării sale de cusut. Iar copilul este uimit de frumusețea lucrării și înțelege, că culoarea de pe cealaltă parte a firului lucrării este minunată și că aceasta îi dă semnificația.”
Singura atitudine corectă în orice situație dificilă este, să te oprești și să privești în sus. Să ne ridicăm deasupra situației, pe care nu o putem vedea. Dacă vrem să ieșim din ceață, trebuie să ne ridicăm la înălțime și totul va arăta altfel.
Mulți cunosc povestea plină de umor a unui bărbat, care merge la preot și se plânge de vecinul său, cum că acesta a ocupat un centimetru în plus din terenul lui când și-a ridicat gardul. Preotul îl ascultă înțelegător și îi dă dreptate. La scurt timp sosește și vecinul și susține contrariul. Preotul îi dă și lui dreptate. Preotul auxiliar a ascultat și el plângerile celor doi vecini și a spus parohului: ,,Ei bine, Domnule paroh, ați dat dreptate amândurora, amândoi nu pot avea dreptate în același timp.” Iar parohul i-a răspuns senin: ,,Vezi, și tu ai dreptate!”
Această poveste pune în lumină și faptul, că nu va exista pace atâta timp, cât fiecare vrea să-și forțeze propriul adevăr asupra altuia. Nu contează dacă am dreptate sau am adevăr. Atâta timp cât îmi urmăresc dreptatea, vreau să devin superior celuilalt. Când am adevărul, mă alătur celuilalt, devin capabil să conviețuiesc cu el, chiar dacă nu sunt de acord cu el în toate.
Călătorind cu avionul am simțit adeseori, că transportul aerian nu este sigur. Cred, că cei care au călătorit mult printre și deasupra norilor, sunt de acord cu mine. Altfel, aterizarea reușită a avionului nu ar fi urmată de aplauzele puternice ale pasagerilor. De aceea, mulți oameni sunt de părere, că transportul terestru este mai sigur.
Așa este, doar că mintea umană nu tinde să conștientizeze, câte accidente se întâmplă pe șosele în fiecare zi. Dar nici pe apă nu este mai sigur -spun marinarii, care au supraviețuit câteva furtuni.
Și, dacă ne uităm la epidemia timpurilor noastre, suntem adesea copleșiți de un sentiment de nesiguranță. Furtuna epidemiei îi afectează pe fiecare în mod diferit. Sistemul imunitar al fiecărei persoane, atât componenta fizică cât și mentală, este diferit. Separarea în tabere de idei, de convingeri nu are sens, pentru că nimeni nu stăpânește adevărul deplin. Iar cei care aduc multe argumente, vin cu multe explicații, de fapt își apără propriul adevăr.
„Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi cei care au pus în vistierie, pentru că toţi au pus din abundența lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, tot ce-i mai rămase ca să trăiască”. (Marcu 12, 43-44)
Privirea lui Isus luminează întreaga ființă a omului. El vede cui ce ofer și dacă o fac din toată inima. Când vorbesc cu cineva, El vede, cât de prezent sunt pentru acea persoană: o ascult din toată inima sau doar mă uit prin ea. El vede, dacă îmi trăiesc creștinismul din toată inima sau doar aleg între legi. De asemenea, vede că îmi ajut semenii trăind pentru Dumnezeu sau doar ca să fiu văzut de alții (cf. Matei 6,1).
Dacă nu mă dedic în totalitate Lui, atunci doar speculez! Păcatul speculației este un aranjament pe termen scurt: vreau să triumf, fac compromisuri în tot și cu toată lumea, doar ca să înaintez pe termen scurt.
