„ Și spunea: Așa este împărăția lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânța în pământ și fie că doarme, fie că se scoală, noaptea și ziua, sămânța răsare și crește, nici el nu știe cum... ” (Marcu 4,26-27)
Când uneori simt tristețe pentru oamenii despre care credeam că s-au îndepărtat de Dumnezeu, îmi aduc aminte de acei oameni despre care presupusesem acest lucru anterior , însă la o conversație bună cu acești oameni mi-am dat seama cât de mult am greșit.. Sunt mult mai aproape de Dumnezeu decât credeam...
Da, sămânța divină este prezentă în noi toți, și crește în mod ascuns, invizibil. Dumnezeu crește sămânța în sufletul fiecărei persoane care colaborează cu El în tăcere. Căci, creșterea adevărată nu face zgomot, ci se realizează în liniște. Activitățile comunitare, instruirile, evenimentele ne pot ajuta într-o oarecare măsură , însă esența stă în relația dintre Semănătorul divin și mine. Această relație este construită și înfrumusețată în Liniște.
Mulţimea era aşezată în jurul lui şi i-au spus: „Iată, mama ta şi fraţii tăi te caută afară!”. Iar el, răspunzând, le-a zis: „Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?” Şi, rotindu-şi privirea peste cei aşezaţi în jurul lui, a spus: „Iată mama mea şi fraţii mei! Oricine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate şi soră şi mamă”. (Marcu 3,32-35)
Cu siguranță cunoaștem zicala interesantă și plină de umor care ne explică, că atunci când vom ajunge în lumea cealaltă, vom fi surprinși de trei lucruri: unul este că vedem oameni lângă Dumnezeu la care nici nu ne-am fi gândit. Cealaltă este că cei care credeam că sunt acolo nu sunt acolo. Și a treia: spre marea noastră surpriză, suntem și noi acolo. :)
Mai în serios și fără a condamna pe nimeni, în fața ochilor noștri sufletești pot apărea diferiți oameni:
- cei care vorbesc mult despre Dumnezeu, merg la biserică în mod regulat, dar între timp le place să vorbească și despre alții - și nu neapărat bine. Pe scurt, bârfesc foarte mult,
Contemplând despre taina credinței Sfintei Treimi, îmi amintesc de exemplul unei stridii plutind în mare. Dacă această creatură se deschide un pic, oceanul pătrunde în ea. Cu cât se deschide mai bine, cu atât oceanul pătrunde mai mult. Când se deschide complet, oceanul o inundă de tot. Putem spune că stridia include oceanul? Sigur că nu. Mai mult, oceanul o include și o umple pe ea.
Credința creștină proclamă două adevăruri aparent contradictorii: un Dumnezeu care este atât de deasupra noastră încât ne este evaziv; și un Dumnezeu pe care-L putem vedea, atinge și îmbrățișa.
Chiar și secretul Sfântei Treimi se referă la acest lucru: Dumnezeu, ca Tatăl nostru iubitor, guvernează și îngrijește universul. Așa am învățat, este și adevărat, dar este prea general. Prin întruparea Fiului său, Iisus Hristos, El se apropie de noi: merge de la om la om.
Cu toate acestea, umanitatea este finită. De aceea vine Duhul Sfânt, care ne ajută să înțelegem Dumnezeul Sfântei Treimi...
Cineva a auzit o bătaie puternică la fereastră. S-a apropiat și a văzut un fluture disperat care zbura spre interior, fugind de vrabia de afară. Vrăbiuța a crezut că poate prinde fluturele, dar nu a avut nicio șansă! Iar fluturele era în frică, paralizat de frică!
De Paști, apostolii s-au ascuns și s-au temut, până când Hristos cel Înviat a apărut și a suflat Duhul Sfânt asupra lor. Apoi, puterea Duhului Sfânt i-a schimbat complet. Nu au înțeles, dar au simțit că erau paralizați, și dintr-o dată erau eliberați. Ei nu erau în elementul lor din cauza fricii. Acum ei sunt eliberați, bucuroși, VIUZI, proclamând Vestea Bună. Ei încă văd pericolul, așa cum au făcut-o și înainte, dar acum sunt purtați de Spiritul Curajului în loc de frică. Ei se depășesc pe ei înșiși, nu prin propriile forțe, ci prin conectarea la "Curentul", cu care merg mai departe împreună - ÎN COMUNITATE!
După cum spune teologul francez André Manaranche: "Credinciosul creștin este un om care se întinde întotdeauna mai departe decât îi ajunge pătura".
Povestea de azi este despre un sportiv, al cărui tată era nevăzător. Ei aveau o relație foarte bună, care era consolidată și înfrumusețată prin discuții sincere și profunde. Dar, din păcate, tatăl moare.
Băiatul îi cere antrenorului său să-l includă în prima echipă în următorul meci important. Până atunci, el nu jucase niciodată în prima echipă, deoarece antrenorul nu-l considerase suficient de pregătit. Cu toate acestea, băiatul îi promite antrenorului că nu va regreta o astfel de decizie.
Este inclus în meciul important și băiatul joacă de parcă ar fi fost altă persoană. Echipa câștigă și, plin de admirație, antrenorul află că motivația copilului de a juca atât de bine se datorează faptului că fusese pentru prima dată când tatăl său îl urmărise „de sus”. Fiind nevăzător, tatăl său nu reușise niciodată să-l vadă cu adevărat jucând.
Ce minunat ar fi să ne jucăm astfel viața pământească.
În urmă cu câțiva ani am intrat în contact cu un bărbat care m-a abordat cu prietenie. Apoi, treptat, mi-am dat seama că, de fapt, el nu făcea acest lucru în mod gratuit, în schimb avân multe „așteptări”.
Dacă aș fi acceptat această atitudine, m-aș fi transformat cu siguranță în servitorul său. Cel care joacă un rol mai important în societate are aparenta tendință de a-i ajuta să se ,,ridice,, și pe alții, doar că nu în mod absolut dezinteresat. Sub pretextul prieteniei, al mărinimiei, acesta își adună de fapt servitori, oameni care să îl slujească.
Isus vrea prieteni și nu sclavi! El vrea să mă ridice coborându-se El însuși complet la nivelul meu și, aliniindu-se cu mine, mă apropie de Dumnezeu.
Condiția cunoașterii adevărate a lui Dumnezeu este prietenia sinceră cu Isus. Pot să mă apropii de Dumnezeu, de Tatăl Ceresc, prin prietenia lui Isus, pentru că El ne arată adevărata față...
