A fi suflet în lume

Interviul face parte din volumul de reportaje și interviuri ”Am om! Caritate în Ardeal” apărut în 2020.

Puține comunități de la locul de muncă pot spune că au un director spiritual, desigur, aici tipul de muncă este unul care nu permite ignorarea sufletului. Nu sunt salarii mari, dar totuși este atractiv să aparții acestei echipe. Preotul Balázs Sajgó, directorul spiritual al organizației Caritas vorbește despre spirit, boală și oportunitate, permițând și o perspectivă înăuntrul casei îngrijitorului și a casei fariseului.

Sunteți directorul spiritual al organizației Caritas de șapte ani. Cum arată fișa postului a unui director spiritual?

Se spune că celulele umane sunt complet înlocuite o dată la șapte ani și asta am simțit și la organizație, deoarece multe lucruri s-au schimbat în mine în cei șapte ani, m-am schimbat și eu mult. Poziția a rămas: până în ziua de azi mă simt onorat că acum șapte ani am fost rugat să-i servesc pe cei de la Caritas. Papa este un slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, iar eu pot fi slujitor al slujitorilor într-un sens complet liber și din ce în ce mai liber. Aceasta înseamnă în primul rând slujire spirituală, dar nu numai, deoarece sufletul și trupul pot funcționa bine doar împreună. Sunt unul dintre cei care trebuie să întărească sufletul organizației Caritas.

Descrierea postului meu într-un singur cuvânt: prezență. Și aceasta nu înseamnă întotdeauna o prezență fizică, deoarece de foarte multe ori suntem prezenți fizic unul față de celălalt, fără a-l observa pe celălalt; ci în primul rând o prezență spirituală și, în al doilea rând, un fel de reprezentant al eparhiei către Caritas și invers. Reprezentant, mediator – mai ales acolo unde este mai necesar. În al treilea rând, deoarece Caritas este, de asemenea, organizația de caritate a Bisericii Catolice, eu sunt un director în numele Bisericii ca instituție. Aș dori să mă asigur că organizația nu își uită nici sufletul, nici catolicismul. Catolicismul este un lucru egoist atunci când ne închidem într-un ghetou, catolicitatea este atunci când ne deschidem față de ceilalți.

Acum șapte ani ați fost invitat să fiți unul dintre liderii Caritas. La ce ați spus da? Care a fost viziunea Dvs. pentru următorii ani?

Nu știam de ce mă cheamă pe mine. Apoi a venit răspunsul: prin oameni, El mă invită. Ne invită pe toți la ceva, și noi trebuie să găsim acest lucru cât mai curând posibil, astfel încât să nu fim nefericiți. Organizația a fost mult mai diferit în urmă cu șapte ani și, de atunci, mulți oameni au plecat, au venit noi colegi, ceea ce este complet natural, celulele se schimbă, dar în organizația Caritas a rămas o bună intenție, voluntariatul. Mulți oameni îmi semnalează că îi admiră pe acești oameni care „merg atât de mult pentru atâția bani”. Îmi amintesc de o experiență negativă: când am postat un anunț despre un loc de muncă, un coleg m-a întrebat: „Cum ne așteptăm ca oamenii să vină la noi pentru atâția bani?”

Atunci am spus, nu ne așteptăm, atât avem, dar pentru cei care vin doar pentru bani, va fi foarte greu. Prin asta vreau să spun că și în urmă cu șapte ani au fost care au văzut organizația doar ca pe un loc de muncă, dar și acum sunt. Caritasul nu s-a schimbat prea mult: îndeplinește același serviciu ca înainte și trebuie chiar să se adâncească în acesta, ca sufletul omului să se poată extinde, dacă Dumnezeu crește în el. Viziunea? Să fim suflet într-o lume care se pierde dacă își ignoră sufletul.

De fapt, ce fel de oameni sunt cei care iau parte din acest serviciu de caritate de ani de zile, de decenii?

Cei care perseverează și rămân, sunt entuziaști. Nu știu de ce o fac, la fel cum nu-mi înțeleg preoția de multe ori, dar totuși ceva mă conduce. Mai degrabă cineva, care-l îngrijorează pe om din interior. Este o împingere prin care nu scapă, ci se apropie de oamenii cu dificultăți. Acești oameni sunt curajoși. Om curajos este cel care se confruntă cu sine și cu astfel de situații. Om curajos este cel care se confruntă cu frica sa: le este frică, ca la oricine altcineva, doar că deja recunosc acest lucru, iar curajul îi păstrează. De multe ori familia lor nu le înțelege, cred că au înnebunit, dar acceptă. Cei care slujesc, fac aceeași „nebunie” ca și Isus. Iisus i-a observat printre oameni și pe cei pe care alții nu i-au văzut, și a intrat și în casa fariseului.

Odată ce cineva a recunoscut că, din moment ce ultimele săptămâni ale mamei sale bolnave au fost ușurate de îngrijitorii la domiciliu, părerea sa despre Caritas s-a schimbat: vine să-l sprijine. Le recunoaște munca, vede că au făcut ceea ce el nu ar fi putut face. Dar nu trebuie să mergem departe, au fost unii dintre clerici care au atacat Caritas ani de zile, acuzându-l de materialitate. De aici am știut că acest preot era materialist și slujirea noastră îl deranjează, poate tocmai pentru că el simțea că ar trebui să facă la fel, nu să strângă pentru altceva. L-am contactat, mi-am spus întrebările, am avut o conversație bună.

Este ca și cum Caritas ar avea un fel de bogăție care este de invidiat.

Este probabil o invidie inconștientă. Prin această sensibilitate socială o problemă neprocesată, îngropată în om iese la iveală. Cred că este la fel ca și cu fariseul: se înconjoară cu legi, acestea îl țin până când se întâmplă ceva ce este presus de legi. Religiozitatea rigidă îi oferă siguranță, dar undeva la rădăcină se află omul care este flămând de iubire, suferă de o lipsă de iubire și acesta este răspunsul său. Nu este un păcat intenționat, un păcat capital din partea lui, pentru că încă nu este suficient de conștient, dar nu este scutit de responsabilitate, mai ales atunci când este într-un rol de conducere. Isus nu a mustrat pe nimeni în afară de farisei. Și noi putem vedea cum se manifestă tendințele noastre farisee.

Când vă gândiți la vizita papei, ce simțiți?

Îmi amintesc cu recunoștință, mai ales că a trecut și a trecut cu bine în comparație cu dificultățile legate de pregătire. Sunt recunoscător pentru numeroasele întâlniri și pentru recunoașterea faptului că în scurt timp fiecare și-a arătat propria față. Nici nu i-am semnalat acest lucru, pentru că judecata vine de la Dumnezeu – I-am și predat acest lucru, învățând că nu trebuie să credem totul tuturor. Nu am fost dezamăgit de nimeni, pentru că nici nu mă așteptam la nimic de la nimeni, dar oricum mă pot îndoi mai bine de intențiile oamenilor. E bine că și acest lucru face parte din credință. Răul era și el prezent și unde este el, crește credința. La fel și răul împinge carul lui Dumnezeu, așa că este nervos ori de câte ori se întâlnește cu asta din nou și din nou.

Cine îl ajută pe cel care ajută? Ce face Balázs Sajgó dacă poverile sale spirituale îl împing jos?

A fost exemplu în acest sens. Balázs Sajgó are și el om trimis de Dumnezeu. Mereu. Trebuie doar să-l observi pe cel care este acolo. De multe ori nu l-am văzut pe om. M-am întrebat de ce era mai vizibil pe mine ceea ce se întâmpla înăuntru decât pe cel care putea să-l ascundă. Așa sunt eu, de multe ori nici nu vreau să-l ascund, pentru că oricum se simte. Nu trebuie să mințim despre ceea ce pur și simplu este. Isus a plâns și el când l-a pierdut pe Lazăr. Cred cu tărie că nu trebuie să ne bazăm doar pe noi înșine. Chiar și măgarul se simte valoros numai atunci când Iisus Hristos îl călărește. Fără El este doar un măgar. Un slujitor este sclav fără Iisus Hristos. Cu Isus, slujirea are valoare. Dacă o facem fără el, ne vom epuiza. Cu el vom arde. Cel care suferă și supraviețuiește, se întărește și se dezvoltă. Așa cum corpul devine mai rezistent după boală, tot așa este și în viața spirituală. Dumnezeu i-a instruit pe toți cei care și-au ales calea, Avraam, Moise… chiar măgarul.

Boala și antrenarea corpului. Cum arată noul serviciu de caritate adus de coronavirus?

Az új állapot kimozdít komfortzónánkból, leleményesebbé, körültekintőbbé, figyelmesebbé válhatunk, ez egy lehetőség. A csendet kaptuk meg most. A nagy dolgok csendben történnek, a húsvét pedig elég nagy esemény ahhoz, hogy megérdemelje, egyszer csendben töltsük. Aki nyavalyog, az fél. A félelem érthető, de a nyavalygás nem segít. Nézzünk szembe a félelmünkkel! Sok kolléga ebben az időszakban nem tudja végezni megszokott módon a munkáját, otthon van, nem érzi annyira a Caritas-hátteret. Lehet ez is félelemkeltő, de lehetőség is olyan kérdések megválaszolására önmagának, hogy miért nem érzi a szervezetet háttérként maga mögött, mit kapott eddig, miért volt ő eddig caritasos, ő mit adott és mit fog adni ehhez hozzá? Átértékelődés történhet, megvan a lehetőség rá, ezért hiszem, hogy fél évente jó lenne egy ilyen megállás, egy hetes kötelező szünet… vírus nélkül. Jó lenne, ha nem kellene betegség ahhoz, hogy feleszméljünk. 

Noua stare ne scoate din zona noastră de confort, putem deveni mai ingenioși, mai prudenți, mai atenți, acesta este o oportunitate. Acum am beneficiat de tăcere. Lucrurile mari se întâmplă în tăcere, iar Paștele este un eveniment suficient de mare pentru a merita să fie petrecut în tăcere – o dată. Cel care se plânge îi este frică. Frica este de înțeles, dar văicărelile nu ajută. Să ne confruntăm cu temerile noastre! În această perioadă mulți colegi nu pot să-și facă treaba ca de obicei, sunt acasă, nu simt atât de mult sprijinul Caritas. Acest lucru poate fi intimidant, dar poate fi și o ocazie de a răspunde la întrebări interioare: de ce nu simt că organizația mă sprijină, ce am obținut până acum, de ce am stat la Caritas până acum, ce am făcut eu și ce voi adăuga în continuare? Ar putea avea loc o reevaluare, avem ocazia să facem acest lucru, de aceea cred că ar fi bine să avem o astfel de oprire la fiecare șase luni, o pauză obligatorie de o săptămână… fără virus. Ar fi bine dacă nu am avea nevoie de boală pentru a ne trezi.

Organizația are treizeci de ani, are multe roade. Cum ați chema colegi, ce ați spune despre Caritas ca oamenii să-l înțeleagă, să-l aprecieze, să-și dorească să fie colegi, voluntari?

Nu pot spune să vii la noi pentru că sunt mulți bani, dar pot spune să vii la noi pentru că nu prea vezi atât de mulți oameni buni și valoroși într-un singur loc. Acest lucru mă duce mai departe. Aș mai adăuga: greșelile sunt mai vizibile aici, dar cel puțin nu le negăm… cursul valutar al onestității este suficient de bun și aici.

Balázs Katalin