Alzheimer Café şi-a găsit adăpost şi în Lăzarea

Asociaţia „Erdélyi Alzheimer Café” – aşa se numeşte ONG-ul care a fost proaspăt înregistrat de dr. Gabriella Kiss şi colegii ei. De acum înainte, în cadrul acestei asociații vor funcţiona evenimentele Alzheimer Café în mai multe localităţi din Transilvania. La aceste întâlniri participă specialişti, membri de familie, îngrijitori ai persoanelor care se află în stadiul incipient al demenţei, dar şi oameni care sunt interesaţi de prevenirea declinului mental.

Evenimentul de deschidere ale acestor evenimente a fost ţinut pe 6 iulie în Lăzarea, cu participanţi speciali. Alături de localnicii interesaţi au fost prezenţi şi participanţii Taberei de Voluntariat organizată de Asociația Caritas Alba Iulia, aşa că vârsta medie abia a depăşit douăzeci de ani.

Disertaţia de doctorat despre povara rudelor, experimentarea dansului aşezat, condus de lucrătorul social Erzsébet Márton şi împărtăşirile au fost primite unic de către grupul compus în mare parte din tineri. Pe lângă pensionari atât liceenii, cât și studenții au vorbit despre experienţele lor, recunoscând deschis dificultăţile şi temerile care vin cu boala. „Partea grea a fost să accept că nu din răutate şi viclănie este aşa, doar se degradează soacra mea.” „Mătuşa mea are Alzheimer şi este surdă. Eu acum am înţeles: cu inimile noastre putem să ne înţelegem.” „Şi mama mea era aşa. Este o boală destul de grea. S-a bucurat când am vizitat-o, ne-a recunoscut. Mi-aş dori să putem merge şi acum, să-i ducem mâncare!” „Soacra mea este bolnavă. Până acum am crezut că nu avem ce să facem cu ea dacă întreabă acelaşi lucru de cinci ori. Acum ştiu ce să facem.”

„Tatăl meu a avut optzecișinouă de ani când a murit. În ultima perioadă nu ne-a mai recunoscut, nici pe copiii lui, dar a ştiut tot timpul că suntem ai lui” – au povestit cei mai în vârstă, apoi şi tinerii s-au alăturat: „Am avut această situaţie în familia noastră şi ne-am speriat foarte tare. Ne-a speriat că tata nu ne mai recunoaşte şi că face lucruri ciudate. Azi înţeleg de ce a făcut aşa.” „Străbunica mea a suferit în demenţă, acum bunicul meu este suspectat de aceași boală. Bunica mea nu poate să accepte că bunicul s-a schimbat… dar schimbarea este bună: bunicul a fost încăpăţânat, și a devenit afectuos.”

Apropierea de persoana care suferă în demență este asociată cu frică. Cei mai mulți se tem că în acest lucru nu există limită de vârstă, că boala este ereditară. O fată de douăzeci şi ceva de ani a povestit: „Bunicul meu avea demenţă. Eu am învâţat la facultate despre demenţă, ştiam că nu va fi mai bine. După câteva zile de la înmormântarea bunicii nu mai ştia că nevasta lui a murit, s-a dus, a căutat-o la spital. Acum tatăl meu a început să uite, iar eu sunt speriată. Oare am și eu tendinţă?” S-a alăturat de ea o femeie de vârstă mijlocie care îngrijeşte voluntar bătrâni: „Bunica mea maternă era uitucă, a întrebat de cinci-şase ori: fiule, te duci la muncă? Am spus: mama, întrebi pentru a şasea oară, la care ea a zis: nu număra fiule, într-o zi şi tu vei îmbătrâni. O să vină timpul şi pentru asta, dar până atunci îi ajut pe bătrâni şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că încă mai am mintea la locul ei. Vă recomand să nu lăsaţi pe nimeni singur! Ajutaţi cu generozitate, dar aveţi grijă şi de voi!”

În atmosfera intimă, dr. Gabriella Kiss a încercat să diminueze frica celor prezenți. A vorbit despre faptul că există o diferență între uitare şi uitare. Una este rezultatul surmenajului şi multitasking-ului, cealaltă a declinării. Toată lumea uită la un anumit nivel şi nu are rost să ne temem de asta, anxietatea nu rezolvă situaţia. Specialista a vorbit şi despre felul în care îngrijitorul unui membru de familie de multe ori doreşte să facă mai mult decât îi permite puterea: să rămână pe piaţa muncii, în familie şi să îngrijească o persoană cu demenţă…s-ar putea să ne depășească situația, ne putem pierde în probleme. Există însă posibilitatea de a adăposti persoana cu demență într-un cămin de bătrâni. Și mama mea trăieşte acolo, eu acasă nu i-aş putea oferi sprijinul pe care îi oferă căminul” – a concluzionat specialista, adresându-se publicului, formând un alt punct de vedere în cei prezenți.

Cea de-a 20-lea Tabără de Voluntariat a fost organizată de Asociația Caritas Alba Iulia în parteneriat cu administraţia locală din Lăzarea, precum și cu sprijinul administraţiilor locale ale judeţelor Harghita şi Covasna. De asemenea dorim să mulţumim întreprinzătorilor şi societăţilor civile care au susţinut realizarea taberei: End-Ibo, Brutăria-Ditrău, Odorest, Comunitatea de Cafea Vekker”, Fapicom, Csíki Csipsz, Asociația Întreprinzătorilor Arbor, Smart Safety, Caritas Logistică, Casa de Cultură Lăzarea, Asociația Pompierilor Voluntari din Lăzarea, Asociaţia Maghiară Astronomică din Transilvania.

Articol: Katalin Balázs
Traducere: Edith Kerestely