Cine se-ngrijeşte de cei ce ne îngrijesc?

Atunci când ajungem la cabinetul medicului, pe patul spitalului sau în oricare altă situaţie în care depindem de serviciile medicale, singura grijă este starea noastră de sănătate. Beneficiem de atenţia medicilor, a asistentelor, a infirmierelor, a îngrijitoarelor. Poate că nu suntem mulţumiţi de fiecare dată de calitatea serviciilor primite, dar este suficient să dăm vina pe sistem, instituţie, personal.

Acest interviu propune aceeaşi situaţie, dar din perspectiva personalului de îngrijire. Am stat de vorbă cu doamna Gabriela Muscalu, care urmează cursurile de calificare în meseria de infirmier în cadrul proiectului „Calificarea femeilor in meseria de infirmier: o sansa pentru servicii medicale si sociale de calitate” şi face parte din personalul de îngrijire al Spitalului de Cardiologie din Covasna.

Reporter: Spuneţi-ne câte ceva despre dumneavoastră.

Gabriela Muscalu: Am 48 de ani şi locuiesc în Covasna de 15. Sunt foarte mulţumită că mi-am găsit un loc de muncă aici, mai ales la vârsta mea.

Rep.: V-a fost greu să găsiţi un loc de muncă?

G.M.: Foarte. Am lucrat timp de 9 ani la Târgu Secuiesc, în confecţii, cu tot cu diplomă de confecţioner, apoi ca bucătar timp de 2 ani şi 6 luni la restaurantul unei benzinării. Am încercat toate portiţele de angajare şi, în final, am găsit un post de îngrijitor la spital. Am avut şansa să acumulez aici experienţă ca îngrijitor şi, din decembrie anul trecut, am concurat pentru un post de infirmieră debutantă. Am câştigat postul în ianuarie, iar după ce voi absolvi cursul de calificare, voi fi infirmiera cu drepturi depline.

Rep.: Numai din perspectiva calificării v-aţi înscris la curs?

G.M.: Imi doream de mult să urmez cursul şi observ că mă ajută extraordinar de mult. Mi-a prins bine practica din trecut, iar acum teoria mă ajută să înţeleg mai bine situaţiile. E bun chiar şi pentru cultura generală, zilnic acumulez cunoştinţe noi şi poate mă vor ajuta nu numai în aspectele profesionale. In orice caz, la câte şuturi în fund am luat de la viaţă, cine ştie ce mai urmează?

Rep.: Cum vă influenţează activitatea informaţiile primite la cursul de infirmieră?

G.M.: Habar nu aveam câte lucruri de anatomie puteam învăţa aici, chiar sunt foarte încântată. Avem şi un formator foarte bun pe comunicare, unde învăţăm despre relaţiile dintre angajaţi şi despre relaţia cu pacientul. N-am lipsit nici măcar o oră de la acest curs pentru că mă formez în primul rând ca om, apoi ca profesionist în sistemul de sănătate. Singurul meu regret este că nu m-am orientat spre meseria asta mai devreme, din tinereţe.

Rep.: Cum arată o zi de activitate a infirmierei?

G.M.: Dimineaţa la 7 sunt aici, pregătesc ustensilele şi merg la cantină ca s-aduc micul dejun pacienţilor care nu se pot deplasa. Merg la farmacie, apoi, ca să aduc medicamente. Urmeză drumul către laborator, cu analizele recoltate dimineaţa şi de acolo aduc rezultatele analizelor din ziua anterioară, după care ajut la curăţenie în saloane: aşternuturi, spălat, măturat, sters praful. La 12 şi jumătate aduc masa de prânz, apoi merg iar la farmacie. Trebuie să mai predau şi fişa zilnică de mişcare: câţi pacienţi au intrat, câţi au ieşit, câţi sunt la masă, câţi au suplimente. După ce am terminat cu pacienţii mai fac nişte curăţenie în oficiu şi apoi, la ora 15, am terminat programul. Acesta este schimbul 1.

Rep.: Care este relaţia cu pacienţii?

G.M.: Mulţi dintre ei au spus că nu au mai beneficiat în alte părţi de atâta atenţie din partea personalului şi că se simt ocrotiţi. Avem asistentă non-stop în salon, doctor de gardă, li se măsoară tensiunea de două ori pe zi, iar noi, infirmierele, avem grijă să-i ajutăm şi să le le satisfacem necesităţile. Personal, eu simt că nu muncesc degeaba atunci când văd că pacienţii sunt atât de mulţumiţi de serviciile pe care le primesc. Fac tot posibilul să se simtă pacienţii bine şi mă pun şi eu în pielea lor. Dacă eu aş fi pacient aici, cum mi-ar plăcea să mi se vorbească? Cum aş vrea să fiu îngrijită? Asta, pentru mine, e satisfacţia muncii împlinite.

Rep.: Dacă nu aţi fi găsit acest post, către ce v-aţi fi orientat? Ce altceva mai oferă piaţa locurilor de muncă din zonă?

G.M.: Greu de spus. In Covasna nu mai e nimic de lucru. S-au stricat toate posibilităţile, s-au desfiinţat toate întreprinderile şi au dispărut toate locurile de muncă. O mică posibilitate ar mai exista doar ca navetist la Târgu Secuiesc. Doar acolo mai sunt câteva fabrici, unităţi de confecţii. Poate la Braşov sau Sfântu Gheorghe să mai fie ceva, dar la Covasna numai hotelurile pot fi o opţiune, însă ele sunt închise pe timpul iernii şi lumea intră în şomaj tehnic. Oricum, naveta presupune bani, timp şi nici nu-ţi garantează siguranţa locului de muncă. E o bucurie neaşteptată că am găsit ceva la vârsta mea, aproape de casă, îmi şi place ceea ce fac şi vreau să învăţ cât mai mult.

Proiectul “Calificarea femeilor în meseria de infirmier: o șansă pentru servicii medicale și sociale de calitate” este implementat de Asociația Caritas Alba Iulia – Asistență Medicală și Socială în parteneriat cu Asociaţia Four Change şi Centrul Diecezan Caritas Iasi şi co-finanţat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în oameni!

(Vlad Gongu, reporter)