Cine sunt eu?

În cei 2 ani de voluntariat, nu am avut ocazia să particip la niciun eveniment de gen team-building organizat de Caritas, așa că puteți imagina cât de entuziasmată am fost, când am aflat, că weekendul plănuit anterior în tema autocunoașterii, va fi totuși ținut. Pentru mine este mereu revigorant să fiu printre oameni, mai ales acum, în timpul pandemiei. Am fost dezamăgită, că din cauza restricțiilor nu ne-am putut întâlni personal, dar totuși am petrecut un super weekend împreună. Sunt recunoscătoare pentru faptul, că evenimentul a fost organizat și în ciuda circumstanțelor.

Sâmbătă am ascultat o prezentare foarte interesantă și instructivă despre rolurile noastre zilnice. A fost provocător să ne uităm la rolurile ce ne jucăm în viața noastră de zi cu zi și să ne confruntăm cu acei factori, care ne împiedică să îndeplinim așteptările altora. S-a discutat și cât de important este faptul, să fim conștienți de limitele noastre și să îndrăznim să spunem „nu”, dacă asumarea unui rol ne depășește sau chiar este incompatibilă cu viața noastră de zi cu zi.

Duminică am vorbit despre marcarea limitelor în munca noastră de voluntariat. De data aceasta, am procesat o serie de lucruri importante legate de asistență. Am discutat despre cum îi putem ajuta pe alții într-un mod corect și care sunt acele situații, în care munca noastră nu este de folos, chiar dacă o oferim cu cea mai bună intenție.

Pe lângă cele menționate mai sus, au existat și alte beneficii cu care am rămas după acest weekend petrecut împreună. Deși am reușit să ne întâlnim doar în spațiul virtual, nici așa nu a lipsit voia bună, distracția, atitudinea deschisă și iubitoare. Am avut șansa de a întâlni cu persoane pe care le cunosc de mai mult, și am avut oportunitatea de a cunoaște oameni noi – fapt pentru care sunt foarte recunoscătoare. Cu toate acestea, în cele două zile petrecute împreună, am avut o serie de gânduri, care s-ar putea să fie cheiea pentru o autocunoaștere mai bună.

Ca urmare, sunt recunoscătoare pentru faptul, că pot fi membru al unei astfel de comunități, care este atât de deschisă, primitoare, respectuoasă și iubitoare. Pentru mine voluntariatul înseamnă tocmai aceste valori: a fi deschis, primitor, respectuos și iubitor. Sper să ne întâlnim personal la următorul eveniment și să petrecem un alt weekend minunat împreună.

Mulțumim Primăriei Municipiului Miercurea Ciuc pentru sprijinul acordat!

Gergely Katalin,
Voluntară

Traducere:
Szatmári-Kőszeghi Asztrid