Colectă pentru ajutorarea familiilor

În data de 19 noiembrie, Organizaţia Caritas Alba Iulia împreună cu filialele sale a organizat o colectă în bisericile romano-catolice din Ardeal. Pentru Organizaţia Caritas Alba Iulia a devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, cu ocazia sărbătorii Sfintei Elisabeta, să organizeze o colectă pentru ajutorarea unei categorii de persoane aflate în nevoie.
Anul acesta oferta enoriaşilor din bisericile romano-catolice a fost adresată familiilor nevoiaşe.

„…cu această colectă vrem să contribuim ca familiile care trăiesc în situaţii dificile, lipsite de speranţă, să aibă un Crăciun cât de cât fericit. La această sarcină trebuie să luăm parte cu toţii, fiecare după posibilităţile noastre. Trebuie numai să ne detaşăm un pic de problemele noastre de zi cu zi şi să privim către semenii noştri aflaţi în nevoie. Dacă împărtăşim cu nevoiaşii ceea ce noi avem, Domnul ne va binecuvânta şi ne va trimite pacea Lui. Bucuria noastră va creşte prin viaţa şi bucuria familiilor ajutorate” – scrie P.S. Dr. Jakubinyi György, Arhiepiscop de Alba Iulia, în circulara sa.

Această colectă este de fiecare dată o bună ocazie ca să conştientizăm faptul că suntem dependenţi unii de alţii. Numai împreună putem ajuta pe ceilalţi. Comunitatea este responsabilă pentru toţi membrii ei.