Colecta Sfânta Elisabeta

S-a încheiat tradițională colectă de Sfânta Elisabeta organizată în bisericile romano-catolice din Transilvania; anul acesta, Caritas va folosi veniturile astfel obținute în beneficiul persoanelor vârstnice bolnave.

Cu asta dorește să-și ajute frații bătrâni și bolnavi, să poată cât de cât să se întrețină singuri, eliminând astfel singurătatea, izolarea socială, precum și necesitatea îngrijirii și supravegherii permanente.

Anul acesta, pentru prima dată, s-au organizat colecte și în biserici de alte confesiuni din județul Harghita, astfel transpunând în viață misiunea Caritas: de a ajuta pe cei nevoiași, indiferent de apartenența etnică și religioasă. În cadrul colectei de Sfânta Elisabeta s-a strâns o sumă de 167.244,50 lei în beneficiul persoanelor vârstnice.

”Dorim să mulțumim pe această cale, celor care s-au sacrificat, ca noi să putem ajuta pe alții. Donațiile făcute vor fi folosite în trei domenii de activitate: O parte din sumă va fi alocată îngrijirii la Domiciliu, pentru acoperirea unei părți din costurile de îngrijire a persoanelor vârstnice aflate în situații dificile, care nu își permit achitarea contravalorii serviciilor, precum și pentru îmbunătățirea condițiilor inumane de trai a celor mai nevoiași. În domeniul dezvoltării competențelor de mișcare, formatorii noștri de kinestetică vor efectua vizite și în regiunile rurale, dorind ca nu doar asistații din mediul urban să beneficieze de serviciul nostru de dezvoltare a competențelor de mișcare, ci ca în tot mai multe comunități rurale să putem naturaliza metodele kinesteticii în îngrijirea la domiciliu, care facilitează îngrijirea atât pentru bolnav cât și pentru aparținătorii acestuia, deopotrivă. Iar o parte din donații vor fi folosite în cadrul serviciului de intermediere a bolnavilor pentru ajutorarea celor mai nevoiași bolnavi, care prin forțe proprii nu ar avea posibilitatea să ajungă la un consult medical de specialitate” – a relatat domnul Péter György, directorul departamentului Caritas Alba Iulia – Îngrijire Socio-medicală, despre destinația donațiilor obținute din colecta de Sfânta Elisabeta de anul acesta.

Mulțumim pentru donații!