Dezvoltarea personalităţii după idei inspirate din pedagogia dramei
O altă staţiune importantă a Săptămânii Poveştii în timpul vacanţei a fost o activitate inspirată din pedagogia dramei, ţinută pentru copiii din clasele pregătitoare şi I-IV la Cotuş. Activitatea a fost condusă de pedagogul Szász Emőke, ea fiind ajutată în munca ei de către angajaţii Asociaţiei Caritas Alba Iulia: Hodor Délia şi Demeter Erika.
Activitățile bazate pe principii și idei inspirate din pedagogia dramei oferă numeroase beneficii și aduc rezultate pozitive în dezvoltarea copiilor, precum și în performanțele lor școlare. Principalul obiectiv al activității desfășurate la Cotuș a fost dezvoltarea inteligenței emoționale, însă considerăm că a contribuit și la îmbunătățirea competențelor copiilor în mai multe domenii. I-a ajutat să-și depășească inhibițiile și le-a oferit curajul de a apărea în fața celorlalți. A sprijinit și copiii care, în alte situații de învățare sau activități, preferau să rămână în fundal, oferindu-le șansa de a se manifesta și de a se integra în diferite roluri. Copiii au avut posibilitatea să trăiască într-un mediu sigur emoțiile trezite de povestea oferită.
Copiii au descoperit cu bucurie că pot alege dintre mai multe roluri, că pot dezvolta și aprofunda evenimentele poveștii, că pot improviza și că își pot integra propria personalitate în proces. Au avut ocazia să lucreze individual, în perechi sau în grupuri mai mari. În timpul activității, au găsit soluții și au putut evalua dacă soluția aleasă va avea un rezultat pozitiv sau negativ.
Este esențial ca, pe parcursul activității, fiecare copil să-și găsească locul, fiecare să fie ascultat, fără să existe răspunsuri greșite. Interpretarea diferitelor roluri îi ajută pe copii să înțeleagă punctele de vedere și emoțiile celorlalți, oferindu-le totodată ocazia să își exploreze propriile trăiri. Acest tip de activitate dezvoltă abilitățile de rezolvare a problemelor, creativitatea și imaginația. Copiii încep aproape instinctiv să coopereze, să găsească împreună soluții, ceea ce contribuie semnificativ la consolidarea spiritului de echipă. Învață să-și exprime mai bine gândurile, să comunice mai eficient și să-și asculte cu răbdare colegii. Cei mai mari îi sprijină pe cei mai mici.
În concluzie, a fost o activitate extrem de reușită, iar noi sperăm că vom mai avea ocazia să organizăm astfel de evenimente. Pe această cale, îi mulțumim din suflet profesoarei Szász Emőke pentru dăruirea sa, pentru cunoștințele prețioase împărtășite și pentru timpul dedicat elevilor din Cotuș în cadrul săptămânii de vacanță.
Activitățile noastre din Cotuș sunt sprijinite de Primăria Sângeorgiu de Mureș. Mulțumim!
Articol: Hodor Délia
Traducere: Karola Bartos-Siposs, Orbán Júlia
Articole conexe:
Mămicile își vedeau maternitatea reflectată în privirea copiiilor lor >>>
Pedagogia poveștii nu este doar pentru copii >>>
Petrecere de carnaval la Cotuș >>>
Pregătiri neobișnuite de Advent >>>
Mămilie din Sângeorgiu de Mureș au copt găluște aurii >>>
Ziua copilului la Cotuș >>>



