Doi ani de proiect Hand in hand în Sîngeorgiu de Mureș

2 ani, 82.500 Euro, 60 copii, 30 părinţi, 20 familii.  Numai câteva numere în ultimii 2 ani.

Scopul proiectului cu o durată de 2 ani a fost creşterea incluziunii sociale şi dezvoltarea relațiilor interculturale în comuna Sîngeorgiu de Mureş, respectiv îmbunătăţirea situaţiei comunităţilor romi din comună prin elaborarea unei strategii şi a unui plan de acţiune în acest sens.

Valoarea totală a proiectului: 83.500 Euro. Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

 În acest proiect partenerii Asociaţiei „Caritas – Asistenţă Socială” Filiala Organizaţiei Caritas Alba Iulia au fost Caritas Norway, Primăria Sîngeorgiu de Mureş şi Asociaţia Divers.

Colaborarea a fost fructuoasă, fapt reflectat de progresele realizate până în prezent, numărul de programe şi activităţi.

Se încheie proiectul, dar activităţile merg mai departe în Sîngeorgiu de Mureş, cu acelaşi scop şi provocări.

Mai multe informaţii:
Récsei Mária, facilitator dezvoltare comunitară în proiectul „Hand in Hand în Sîngeorgiu de Mureş”, tel. 0724 322 909, e-mail: maria.recsei@caritas-ab.ro
Simon Emőke, manager de proiect, tel. 0742 458 050, e-mail: emoke.simon@caritas-ab.ro