Haiti va trăi din nou

Tabăra este un haos. Puţina iarbă care a existat, a fost călcată de mii de oameni fără adăpost şi a devenit praf, care pluteşte prin aer.

Cu două săptămâni în urmă, în locul acestei tabere a fost un teren de golf, unul dintre puţinele refugii pentru cei bogaţi din Haiti.

Foarte multe s-au schimbat în două săptămâni.

În timpul zilei locuiesc aici 50.000 de oameni, iar noaptea 100000 se adăpostesc în colibe construite din perdele rupte şi saci de plastic, aproape fără utilităţi.

Cel mai greu de suportat este zgomotul vieţii de fiecare zi, care acum este amestecat cu suspinele răniţilor şi celor rămaşi singuri, urletele câinilor vagabonzi şi sunetul creat de survolarea elicopterelor care oferă ajutoare pentru o altă parte disperată acestui oraş lovit.

Carmen are 36 de ani dar este mândră când oamenii spun despre ea că arată mult mai tânără. Ea a avut de toate cândva: un loc de muncă într-o companie de comunicaţii, o casă frumoasă, chiar şi o femeie care să o ajute la treburile gospodăriei. Acum, ea locuieşte într-un cort împreună cu alte 14 persoane. Ea a venit aici după cutremur. Casa ei a fost distrusă şi a trebuit să caute adăpost.

"Am fost acasă în momentul în care s-a întâmplat cutremurul", a spus ea. "Copiii mei tocmai s-au întors de la şcoală şi i-am pregătit să se schimbe şi să se spele. Am simţit ceva foarte violent, o zguduitură. Am luat copiii, casa a început să cadă şi să se încline. Am strigat la Dumnezeu şi am fugit.

"Nu vă pot spune ce am simţit, nu-mi găsesc cuvintele. Nu  a fost chiar un şoc sau frică. Am încercat să înţeleg ce se întâmplă."

Carmen a fugit afara cu cei trei copii.

„În jur se auzeau numai plânsete. Erau atât de mulţi oameni răniţi. Au fost şi oameni morţi. Am văzut lucruri despre care nu vreau să vorbesc.”

Având în vedere că, tragedia s-a întâmplat înainte de 5pm în Port au Prince, soţul lui Carmen era la locul de muncă în acel moment.

"Nu ştiam ce s-a întâmplat cu el. Am fost îngrijorată, foarte îngrijorată, orice s-ar fi putut  întâmpla, dar am avut speranţă.

Cinci ore mai târziu, el a fost acasă. Am simţit o bucurie, a spus ea. "A fost ceva ce nu cred că voi uita vreodată."

Dar casa lor a fost distrusă. O dată pe zi, Carmen o duce pe fiica ei în casa dărâmată ca să se spele, dar nu pot să rămână mult timp acolo. Spune că asta este foarte traumatizant pentru fetiţă, dar nu are altă soluţie.

În timp ce vorbeam cu Carmen, doi dintre copiii ei, Corielle şi Marielle, prezentau tuse îngrijorătoare. Ea spune că acum au diaree. Aceasta este viaţa în tabără.

Soţul ei şi-a petrecut ziua încercând să ia nişte bani de la băncile care au început a fi redeschise.

"Dacă ai bani poţi să cumperi alimente, în unele locuri," spune ea, "dar avem nevoie de ce ne este dat aici. Este foarte important. Suntem fericiţi că primim. "

În ziua în care am vizitat-o pe Carmen, ea a primit raţii pentru două săptămâni de la Caritas. Saci cu conţinut linte, ulei vegetal, grâu bogat în proteine, au fost distribuiţi la peste 50.000 de oameni în tabără.

Cu un dezastru ca şi în Haiti, este dificil uneori să găseşti speranţă. Dar Carmen afişează o rezistenţă incredibilă, ceva ce este o trăsătură a poporului haitian.