Închiderea programului de intervenţieîn urma inundaţiilor

Organizaţia Caritas Alba Iulia împreună cu Confederaţia Caritas România şi Centrul Diecezan Caritas Iaşi a organizat în zilele de 28 şi 29 octombrie 2006 închiderea oficială a programului de intervenţie în urma inundaţiilor din vara anului trecut.

În cadrul evenimentului au fost redate în folosinţă căminele culturale din localităţile Morăreni şi Bisericani şi şcoala generală din Lupeni. Deasemenea au fost prezentate rezultatele lucrărilor de reabilitare din zona afectată de inundaţii din regiunea Odorheiului Secuiesc.
În cea de-a doua zi a evenimentului au fost inaugurate 30 de case, construite de către Caritas în localitatea Cosmeşti Vale (judeţul Galaţi) pe care le-am predat familiilor rămase fără adăpost în urma inundaţiilor.

Programul evenimentului:

28 octombrie

10:00 Sfânta Liturghie, binecuvântarea clădirilor publice:

  • În biserica din Morăreni Sfânta Liturghie va fi celebrată de către P.S. dr. Spányi Antal, Episcop de Székesfehérvár (Ungaria), preşedintele Caritas Hungarica din partea Conferinţei Episcopale Maghiare
  • În biserica din Bisericani Sfânta Liturghie va fi celebrată de către I.P.S. dr. Jakubinyi György, Arhiepiscop de Alba Iulia
  • În biserica din Lupeni Sfânta Liturghie va fi celebrată de către P.S. Tamás József, episcopul auxiliar de Alba Iulia

12:30 Program festiv în căminul cultural din Morăreni

  • Prezentarea activităţii Caritas în zona afectată de inundaţii
  • Prezentarea unui film documentar
  • prezentarea cărţii – Fábián Kornélia: Tenger minden

16:00 Vizită în localităţile afectate
20:00 Program cultural în căminele culturale

  • program literar artistic, recitaluri, dansuri, bal

29 octombrie

12:00 binecuvântarea şi inaugurarea caselor construite de Caritas în localitatea Cosmeşti Vale (judeţul Galaţi)

  • program cultural