Întâlnire de proiect la Târgu Secuiesc

În cadrul proiectului Alegeţi un card pentru a fi voluntar!, în cooperare cu Fundaţia „Talentum“ din Szeged, a fost dezvoltat un joc de societate care poate fi folosit ca instrument de promovare a voluntariatului, dar şi la sensibilizarea oamenilor pentru a fi deschiși la rezolvarea diferitelor probleme sociale.

Procesul de dezvoltare a jocului de societate necesită şi trei întâlniri personale de proiect în care membrii echipei de proiect îşi exprimă ideile împreună şi discută provocările care pot apărea. Prima întâlnire personală a proiectului a avut loc în luna ianuarie a anului 2023 la Szeged, unde membrii echipei au stabilit conceptul jocului de societate, iar cea de-a doua întâlnire a avut loc în luna iunie a anului 2023 la Târgu Secuiesc.

Scopul celui de-al doilea atelier de lucru a fost în primul rând testarea prototipului stabilit împreună cu cei care au realizat jocul în ianuarie, testarea cărţilor de joc şi a jocului însuşi, precum şi discutarea acestor experienţe. În procesul de testare au ajutat şi voluntarii Asociației Caritas Alba Iulia din Târgu Secuiesc: ne-am împărţit în două grupuri mici de câte opt persoane şi am jucat, observând si notând dilemele şi dificultăţile apărute în timpul jocului, dar şi elementele care trebuie corectate. La sfârşitul testării, le-am dat voce testerilor înşişi. Ei şi-au putut exprima opinia despre structura şi claritatea jocului de societate şi au vorbit despre experienţele personale.

Această testare s-a dovedit, de asemenea, a fi o oportunitate bună de a stabili etapele procesului de testare, de a dezbate detaliile testării şi de a discuta în avans despre gândurile noastre cu privire la diseminare. Totodată, pe baza observaţiilor şi sugestiilor făcute în timpul testărilor, am ajustat regulile jocului, cărţile de joc şi design-ul tablei de joc, iar astfel s-a realizat a cincea versiune a jocului, pe care ne pregătim să-l testăm cu câţi mai mulţi tineri în lunile de vară şi toamnă.

În vederea testărilor viitoare, am elaborat un scenariu de testare, un jurnal de testare şi un chestionar de evaluare pentru a stoca cât mai exact posibil rezultatele procesului de testare atât în Transilvania, cât şi în Ungaria.

În concluzie, motivul principal al celei de-al doilea întâlniri personale din cadrul proiectul şi al atelierului de lucru a fost concretizarea. A fost emoţionant să vedem cum munca noastră care a durat luni de zile devine tangibilă şi capătă o formă jucabilă în mâinile liceenilor care l-au testat.

Programul a fost cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului Erasmus+ (2022-1-HU01-KA210-YOU-000081331, Alegeți un card pentru a fi voluntar!). Mulțumim!