Gândul săptămânii, săptămâna a 12-a

Un alpinist și-a propus să cucerească un vârf de munte foarte înalt. După ce s-a  pregătit în mod corespunzător, a plecat singur, întrucât gloria dorea pentru el însuși.

 A început să urce în zori, s-a cățărat toată ziua, și în loc să amenajeze un cort de noapte la un loc potrivit, a continuat tot să urce, până când întunericul s-a lăsat peste el. Era la doar câțiva metri distanță de vârf când a alunecat și a început să cadă în gol. A simțit apropierea morții, chiar și-a pierdut cunoștința pentru o vreme, după care a simțit strângerea frânghiei care îl ținea puternic în timp ce trupul îi atârna în aer … Căderea s-a oprit, doar frânghia l-a ținut.

Atunci a strigat după ajutor: Este cineva aici? În scurt timp a auzit o voce: Da, sunt aici, am fost întotdeauna cu tine și te-aș ajuta dacă mă lași. Voi face orice – promitea omul aflat în pericol. Apoi vocea a vorbit din nou: Bine, tot ce trebuie să faci este să tai frânghia care te ține captiv. Omul nostru a strigat din nou: Mai este cineva aici? ….

Membrii echipei de salvamont au povestit cum l-au găsit pe alpinistul înghețat și decedat: corpul său atârna de frânghia de care se ținea atât de tare… LA DOAR TREI METRI DE PĂMÂNT!

Odată când Isus și discipolii săi călătoreau cu barca, au intrat într-o mare furtună. Valurile izbeau barca, dar Isus dormea liniștit într-un capăt. Discipolii l-au trezit și i-au spus: Invățătorule, nu-ți pasă că pierim? (cf. Marcu 4,35-41)
Învățătorul se ridică și poruncește vântului și furtunii.

Putem să procedăm individual, așa cum a făcut alpinistul, dar mai bine împreună cu alții, așa cum au făcut discipolii…

În același timp, ei nu numai că sunt împreună în barcă, dar și Isus este cu ei. Au pe cine să-l întrebe în caz de pericol…

Cui mă adresez când sunt în situații dificile? Cred că Învățătorul mă poate ajuta? Mă adresez Lui? Și dacă răspunde, voi respecta cererea Lui?

O săptămână binecuvântată!

Sajgó Balázs
Director spiritual