Gândul săptămânii – Săptămâna a 14-a

„Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului…” (Mt 11,25)

Ce înseamnă a preamări? Nu este altceva decât să laudăm și să recunoaștem măreția lui Dumnezeu.

De ce să-l preamărim pe Dumnezeu? Are El nevoie de a fi slăvit? Va fi El mai mare prin glorificarea noastră? Deloc. Atunci de ce Isus îl slăvește pe Tatăl său în Evanghelie? Pentru că au o relație cinstită și pură! El trăiește într-o relație cu Dumnezeu. Nu poate să nu-l laude pentru că trăiește într-o relație de iubire cu El. Iar într-o relație de iubire îl laud pe celălalt, bunătatea lui și mă bucur de existența lui…

Isus îl glorifică pe Dumnezeu, îl preamărește ca o persoană îndrăgostită care vede și în Lună imaginea ființei iubite. Isus vede sensul vieții sale în Dumnezeu! Dacă sensul vieții mele nu este Dumnezeu, dacă nu El este Fundația, atunci viața mea nici nu are sens. A trăi fără Dumnezeu este o contradicție, deoarece viață adevărată este doar în el.

Dacă nu-mi încep ziua cu Dumnezeu, dacă nu-mi petrec mult timp cu El în tăcere în fiecare zi, atunci doar exist cu „jucăriile mele”, fug de El și de mine însumi…

Cât timp de calitate petrec cu Dumnezeu? Nu mă gândesc doar la rugăciuni, ci să fiu împreună de El.
Dacă nu mă aflu într-o astfel de relație cu Dumnezeu, dacă nu arde foc în mine, atunci cu siguranță voi începe „să fumeg”. Nu există o stare intermediară.
Odată un preot bătrân a întrebat cu invidie un preot mult mai tânăr decât el: ce este, „arzi”? La care tânărul preot a răspuns amuzat: ce este, „fumegați”?
Atâta timp cât încă „fumeg”, nu este o problemă, focul se poate reaprinde… Dumnezeu poate oricând reaprinde focul din mine…

Relația cu Dumnezeu începe întotdeauna prin chemarea lui… și eu Îi răspund. Rezultatul răspunsului meu va fi o bucurie de nedescris. O bucurie adevărată care este evidentă…

Se vede bucuria la mine?
Sajgó Balázs, director spiritual