Gândul săptămânii, săptămâna a 22-a

Nu de mult, cineva mi-a povestit că a vizitat unul dintre vecinii săi, și când a intrat l-a văzut șezând pe pat, cu ochii deschiși, cu buzele mișcând și cu un rozariu în mână. Vecinul se ruga.

Dar când vizitatorul s-a oprit în prag, omul care se ruga s-a uitat la el serios și îi făcu semn să rămână în liniște. Vizitatorul s-a întors și a plecat, pe bună dreptate.

Apar câteva întrebări în mine: dacă vreau să fiu singur cu Dumnezeul și Domnul meu, de ce nu închid ușa? Poate că dorința mea secretă este să mi-se vadă rugăciunea? Și dacă totuși apare cineva în timpul rugăciunii mele, de ce îl resping, dacă am lăsat deja ușa deschisă?

Dacă vreau să duc o viață duhovniceascăfără spiritualitate interioară, voi deveni din ce în ce mai nervos și mai agresiv. Devin tensionat pentru că duc o viață spirituală fără suflet. Voi fi religios fără Dumnezeu. Vorbesc despre Dumnezeu fără o legătură profundă cu El și – tocmai din cauza acestei contradicții – îngreunez și viața celor care trăiesc lângă mine.

Preamăresc pe Domnul cu buzele mele, dar cu inima mea sunt departe de el (cf.  Is 29,13).

Este un drum periculos, deoarece ucide pe toată lumea. Cel mai repede pe mine…

O săptămână binecuvântată!

Sajgó Balázs
Director spiritual