Gândul săptămânii – Săptămâna a 25-a

Mat 20, 1-16a

Primul gând: Dumnezeu iese și azi în piețe, pe străzi, la locul de muncă, intră în apartamentul meu și se adresează mie: vino, lucrează la clădirea țării mele. „Ocupațiile” mele, „jocurile” mele mă leagă fără să observ. Poate că acest lucru este tocmai munca mea, care este întotdeauna mai importantă decât tăcerea interioară în care El îmi vorbește. Pot exista diverse obstacole în auzirea vocii Lui: poate fi televiziunea, în care serialul meu preferat este mai important decât tăcerea în care Dumnezeu dorește să fie prezent.

Ar putea fi știrile pe care le urmez atât de fidel în fiecare zi să nu rămân în urmă (mai mult, o iau mai în serios decât Scriptura, în care pot citi „știrile lui Dumnezeu”). Ar putea fi un computer sau un telefon. Am mii de posibilități să nu am timp să aud acea voce interioară blândă care mi-ar liniști sufletul…

Dumnezeu mă invită pe mine personal să lucrez cu El. Nu sunt doar un instrument, ci mult mai mult: sunt colegul Lui.

Dacă am auzit cu adevărat chemarea Lui și chiar lucrez cu El, nu mi se poate întâmpla să-i invidiez pe cei care vin mai târziu în „zona de lucru” a lui Dumnezeu. La urma urmei, toată lumea este acolo undeva, doar că nu toată lumea a auzit încă acea voce blândă și interioară.

Al doilea gând: dacă chiar lucrez cu Dumnezeu pentru a-i construi împărăția, văd că este foarte multă muncă. În asemenea momente, și eu ar trebui să fac ceea ce face Dumnezeu: uneori părăsesc „spațiul de lucru” și-i privesc pe cei inactivi, cei care nu au auzit încă vocea lui Dumnezeu. Transmit vocea lui Dumnezeu altora? Când colegii mă privesc la locul de muncă sau oriunde altundeva, își aduc aminte de Dumnezeu?

Dacă cineva își aduce aminte de Dumnezeu privindu-mă pe mine, acesta este un semn bun … Pentru că și eu aș putea fi un Semn bun!

Al treilea gând: dacă sunt invidios că Dumnezeu îi iubește și pe cei care îi aud chemarea mai târziu, atunci nici eu nu sunt aproape de El! Invidia este păcat principal. Privirea cu ochi răi, vederea încețoșată sau orbirea sugerează acest lucru. Iubirea privește printr-un telescop, iar invidia prin microscop.

Dacă alții, privindu-mă pe mine, își aduc aminte de Dumenezeu, atunci nu trebuie să predic prea mult, pentru că „vorbesc” despre El prin viața mea. Precum Sfântul Francisc și-a trimis ucenicii, spunându-le să meargă și să vorbească, dacă este necesar. 🙂

Săptămână binecuvântată!

Sajgó Balázs
director spiritual