Gândul săptămânii, Săptămâna Mare

„S-a smerit și a fost ascultător până la moarte, chiar până la moartea pe cruce” – Fil 2,8.

Un om cade într-o groapă. Buddha se află în apropiere. Aude bocetele omului, se uită în jos în groapă, îl vede pe om și îi spune: Fiul meu, existența este suferință. Bucură-te că ai căzut în groapă. În acest fel poți muri mai repede și nu mai trebuie să suferi.

Apoi un yoghin hindus trece pe acolo. De asemenea, și el se uită în groapă și îi spune: Prietene, totul pe acest pământ este doar iluzie, amăgire. Ca și faptul că ești în groapă. Deci, gândeste-te la acest fapt și împacă-te cu situația ta.

Mohamed trece și el acolo. De asemenea strigă: Allah este mare. Allah a vrut să cazi în groapă. Așa ți-a fost scris, rămâi acolo, suportă destinul tău.

Omul care a căzut în groapă renunță la orice speranță când apare cineva. Acest Cineva nu spune nimic, se apleacă și rănindu-și brațul și trupul îl scoate pe bărbat de acolo. Apoi îl mângâie și îl trimite acasă la al săi. Acest om este Isus. Fiul Omului.

Acțiune de caritate. Isus nu se oprește la mesajul întrupării Crăciunului, ci continuă coborând tot mai jos, coborând în iad. El se dăruiește complet, până la moarte! Săptămâna Mare este punctul culminant al Postului Mare. Să mă sacrific, să mă umilesc: par niște cuvinte cu gust amar pentru cei care se gândesc să sufere din obligație, fără a da nimic gratis sau de bună voie. Renunțarea la sine exprimă și mai mult esența: mă apropii suficient de mult de cealaltă persoană, aplecându-mă, coborându-mă la nivelul său pentru al înțelege. Căci nimeni nu se poate ridica până când nu este înțeles pe deplin. Iată așa procedează Iisus: se dăruiește pentru a mă ridica. El vine acolo unde sunt – și nu o face din „datoria creștină”, ci din adâncul ființei sale, din dragoste. Așa mă ridică.

Mă las ridicat? Sau mă împac cu „destinul” meu și mă amăgesc?

Binecuvântată Săptămâna Mare!
Sajgó Balázs,
director spiritual