Jurnal de tabără 4. – Ne-am împrietenit

Niciodată nu am fost la Mădărași Harghita. Până astăzi. Acum însă am călătorit cu tractorul. Frigul, vântul, norii, oboseala – nimic nu a descurajat cele două echipe mici de ale noastre să urce pe remorcile tractoarelor. Nu era loc pentru mine, așa că m-am ghemuit în cabină, lângă șofer. Dar a fost un lucru bun, pentru că aici era cald și Attila György ma distrat cu glume. Ca o contrapondere, mi-a împărtășit adevăruri profunde, cunoștințe care sunt pe cale de dispariție.

Am aflat, că în pădure există doar trei plante roșii care sunt comestibile: căpșunile, zmeura și afinele. Celelalte plante roșii sunt toate otrăvitoare. Sămânța de zmeură este un miracol în sine. Trăiește în pământ ani de zile fără să încolțească. Apoi, când pădurea se subțiază în jurul lui, acesta răsare și arbuștii săi țin solul. Coasta dealului, acoperită cu tufe de zmeură, este un teren de reproducere excelent pentru semințele de pin. În acest fel, pădurea se reînnoiește de la sine. Mă uitam la varietatea de flori, dintre care nicăieri altundeva nu cresc atât de multe pe un metru pătrat. Este un paradis pentru albine, unde acestea amestecă elixirul cunoscut sub numele: miere de munte.

Când căutam Papucul Doamnei sau Slabanogul, m-a trezit din visarea mea cu ochii deschiși melodia bine cunoscută „Ki ez a lány?”, cântată de colegii mei de la remorcă, care – din păcate – nu a durea preamult, pentru că la 1600 de metri înălțime s-au înghețat în noi cuvintele și melodiile. Doar ciocolata caldă a avut puterea să ne încălzească în casa de oaspeți, unde, în afară de noi, doar respirația noastră a încăpat.

„Haideți să facem poze!” – s-a auzit, iar la următorul moment ne-am urcat și mai sus pentru a putea alege fundalul potrivit pentru pozele vesele. Am făcut și o fotografie de grup. A apărut și un câine maro în focusul meu și aburi de apă suflate de vânt s-au stabilit pe lentila aparatului foto. Mâinile mele erau de un roz înghețat până când ne-am urcat înapoi în tractor. Dar nu mă deranjează. Sus pe munte, dar și în sinea mea, s-a întâmplat ceva maiestuos: descoperirea frumuseții.

Cele cinci ore de mers cu tractorul la munte și înapoi ne-au obosit pe toți. Însă avantajul oboselii extreme este, că devii mai liber și mai receptiv la întâmplările interioare. În acest spirit ne-am așezat joi seara pe curte să aruncăm o privire la evenimentele ultimelor zile. Alături de noi s-au aflat și Mária Kedves, directoarea departamentului economic, József Molnár, liderul echipei de comunicare și András Márton, directorul Asociației Caritas Alba Iuia, care ne-a mulțumit cu cuvinte frumoase și mândrie în ochi participarea noastră în această tabără. Ne-am amintit momentele importante ale taberei în liniștea noastră. Ne-am exprimat recunoștința unul pentru celălalt cu un simplu gest de atingere a umerilor celorlalți. Tocmai se pregătește focul de tabără și, în curând, melodii de vioară și ukulele se vor leagăna sub degetele lui Norbert Tókos.

Le mulțumim partenerilor noștri pentru sprijinul lor: Consiliul Județean Harghita, Fundația „Communitas”, aticream, Csíki Csipsz, Harmopan, Odorest, END-IBO, Comunitatea de Cafea „Vekker” (Vekker Kávéközösség), Fondul „Bethlen Gábor”.

Articol: Júlia Orbán
Traducere: Noémi András