La mulți ani!

Oare ne-am gândit vreodată la sensul urării noastre de la mulți ani? Oare ce dorim cu adevărat acelei persoane pe care o felicităm? Poate mirosul liniștit al cafelei, senzația hainelor frumoase pe corpurile noastre, adrenalina în picioarele noastre grăbite, laudele și felicitările, bucuria de a crea, tăcerea vorbei și discursul liniștit, muzica rock zgomotoasă și „Primăvara” lui Vivaldi, mângâieri șoptite, un prânz cald, un vin perlat, un șir de perle la gât, ținutul de mână, dansul, oboseala dulce, libertatea de a ne odihni, o noapte liniștită, vise plăcute – este atâta de subiectiv ce înseamnă fericirea pentru fiecare dintre noi.

Cunoaștem cele opt zicări de fericire din Biblie, cele douăsprezece secrete ale primelor zece rezultate ale căutării pe Google despre ce să facem ca să fim fericiți, am citit nenumărate cărți pe această temă, tot nu vedem și nu înțelegem: ce este fericirea. Când îi salutăm pe membrii familiei noastre, nu le dorim această fericire intangibilă, ci și micile noastre bucurii. Pentru că pornim din propriile noastre dorințe. În trei cuvinte încercăm să-i explicăm persoanei iubite că îi dorim nu o zi, ci și o viață fericită, niște bucurii asemănătoare bucuriilor noastre. Sau poate îi lăsăm pe ei să se gândească la propriile bucurii, să interpreteze pe placul lor urarea „La mulți ani!” – astfel de gânduri s-au născut în mintea mea în timp ce ascultam prezentarea colegei mele, Katinka Kacsó.

Aș fi continuat gândirea când am observat un detaliu interesant: „În jur de 3000 î.Hr. egiptenii au fost primii oameni care au sărbătorit o zi de naștere. La acea vreme, nu nașterea faraonului era sărbătorit, ci și încoronarea sa ca zeitate. Felicitarea cu tort și lumânări datează de la grecii antici, când Artemis, zeița lunii și a vânătorii, era onorată cu un tort rotund și lumânări. Romanii au sărbătorit alături de familia și prietenii lor, însă numai bărbații. Femeile au început să fie sărbătorite abia după secolul al XII-lea.”

A fost o idee grozavă din partea Centrului de Zi pentru Vârstnici „Maica Tereza” al Caritas Alba Iulia să organizeze o festivitate pentru mai multe persoane vârstnice care își sărbătoreau ziua de naștere în luna ianuarie, februarie și martie, întrunirea fiind organizată pe Ziua Femeii, nu doar pentru bărbați, ci și pentru doamne. Evenimentul a fost compus dintr-un program diversificat, din care n-au lipsit nici cântecele, dansurile, florile și aprinderea lumânărilor. Atmosfera veselă a fost condimentată de poezia intitulată „Negociere” de a lui Éva Szakály.

Poezia a fost dulce-amară, dar sărbătoriții au simțit-o dulce ca și prăjiturile cu lumânări și nectarul. E ca și cum anii trecuți nu le-ar fi adâncit ridurile tristeții pe fruntea lor, mai degrabă linia înțelepciunii pe palma lor, și arcada zâmbetului din jurul buzelor. Această presupunere de a mea a fost în curând confirmată de Erzsébet Tanászi și Erzsébet Keresztes. Zâmbetele lor erau mult mai colorate decât hainele lor, și radiau o bucurie de viață care atrăgea toate privirile. S-au pozat în fața aparatului de fotografiat și mi-au răspuns la întrebări înainte să le pun. Doamnele mi-au povestit că de doisprezece ani frecventează centrul de zi, iau parte la cursuri de informatică, activități meșteșugărești, ore de gimnastică și mai nou și la curs de dans pentru seniori. Se bucură de o varietate de activități, dar mai ales unul de celălalt. Le place să vină în comunitate în primul rând de dragul conversației, al cântecului și al dansului. „Suntem veseli, râdem mult chiar și pe propriile dificultăți. De-a lungul celor doi ani de pandemie am fost triști și ne-a lipsit compania” – mi-au spus doamnele.

Nu am apucat să mă plimb prea mult în jurul persoanelor vârstnice, am descoperit în curând o gașcă care umbla la gimnastică la Centrul de Zi „Maica Tereza“. „Trebuie să vă gândiți la antrenament de întreținere, dar facem și exerciții de stretching. Este necesar și important, deoarece mulți dintre noi nu se mai pot apleca sau sta în picioare. Îmi place foarte mult să fac mișcare, mai ales în companie. Vin și la cursul de operare a calculatorului. Îmi place cum ne învață aici, pentru că tinerii noștri sunt nerăbdători cu noi, ne arată folosirea calculatorului mult prea repede, nici nu avem timp să înțelegem ceea ce ne explică. Dar la Caritas ne învață bine. Este plăcut să vii aici” – mi-a spus Margit Szilágyi.

Mi-a făcut plăcere să o revăd pe Titi, pe cine l-am întâlnit ultima oară la Universitatea de Arte când am lucrat împreună la un spectacol. Tocmai am aflat că se numește András Szász, a lucrat ca redactor de radio și ca profesor înainte să devenă tehnician de sunet la universitate. Era foarte entuziasmat de munca sa. Dragostea lui pentru tehnologie se simțea din cuvintele sale: aceasta este un angajament pe viață. În timp ce discutam, am primit și eu câteva sfaturi valoroase de la el. „Venim de ani de zile la Caritas alături de soția mea, iar acum umblăm și la dans. Suntem în total șaizeci de persoane în cele două grupuri. Ieri a fost poate una dintre cele mai bune ocazii pentru că au venit dansatori și de la Odorheiu Secuiesc și atmosfera a fost foarte bună” – mi-a povestit Titi.

Am vorbit cu patru persoane optimiste, dar spiritul de viață se simțea în întreaga comunitate. M-am bucurat să constat că persoanele vârstnice au o mentalitate și un comportament care contribuie în mod activ la propria lor fericire. Era ca și cum ar fi început deja să exerseze înainte de a-l auzi pe colegul meu István Cosma, psiholog, vorbind despre acest subiect.

Colegul meu a citat din cartea lui Sonja Lyubomirsky, că suntem responsabili de patruzeci la sută pentru fericirea noastră, iar șaizeci la sută este în afara controlului nostru. Este păcat să ne concentrăm atenția asupra anumitor domenii care nu pot fi controlate de noi. În schimb, merită să ne uităm la ceea ce acoperă cele patruzeci de procente, la ceea ce putem face pentru propria noastră fericire. István a prezentat gândurile scriitorului în douăsprezece puncte, cu explicații detaliate. Vă prezentăm câteva detalii:

  1. Expresia recunoștinței;
  2. Practicarea optimismului, cultivarea speranței;
  3. Evitarea gândirii obsesive (ruminație) și a comparațiilor sociale;
  4. Practicarea faptelor bune;
  5. Întărirea relațiilor;
  6. Să dezvoltăm strategii care să ne ajute să facem față dificultăților cu care ne confruntăm. Tancul resurselor noastre ar trebui să fie întotdeauna plin;
  7. Iertarea;
  8. Îmbunătățirea experienței de flux, experiențe pozitive care să vă scoată din viața de zi cu zi;
  9. Bucurându-ne de micile plăceri: putem avea o olimpiadă a plăcerilor și în viața de zi cu zi;
  10. Angajament pe lângă obiectivele noastre: să avem obiective pe termen scurt și lung;
  11. Practică religioasă și viață spirituală;
  12. Îngrijirea corpului nostru (meditație, exerciții fizice).

Pe lângă faptul că facem tot ceea ce ne stă în putință, ar trebui să fim atenți și la anturajul nostru – mă gândeam. Deoarece tancul de iubire al persoanelor din jurul nostru este de cele mai multe ori plin. Acesta reprezintă cei șaizeci de procenți care vor fi împărtășiți cu noi. Ca și acum, când colegii mei au organizat un eveniment pentru sărbătorirea zilei de naștere a mai multor persoane din centrul de zi, iar în același timp s-au amintit și de Ziua Femeii.

Articol: Júlia Orbán
Traducere: Noémi András