Luptătorii de zi cu zi
Confruntarea cu realitatea rece a unui diagnostic de dizabilitate nu este ușoară pentru niciun părinte. Nu este ușor de acceptat faptul că copilul său se dezvoltă diferit față de semenii săi sănătoși. În cazul în care familia nu reușește să găsească un specialist potrivit în propria localitate, va fi o provocare serioasă pentru aceasta să-și ducă copilul în mod regulat într-un alt oraș pentru terapie de dezvoltare. Centrul de Reabilitare „Sfânta Agneza” al Caritas Alba Iulia din Tîrgu-Mureș este vizitat în prezent în aproximativ 50%-60% de către familii care trăiesc în raza de 60 de km a orașului. Aceste familii călătoresc din Sovata, Călugăreni, Roteni și Luduș până la Tîrgu-Mureș pentru a-i duce copilul la terapie de mai multe ori pe săptămână. Sacrificiul lor este exemplar. Sunt luptători de zi cu zi înarmați cu putere, ambiție și perseverență neobișnuită ai căror povești instructive vor fi publicate de către noi în continuare.
În chirie
În urmă cu doi ani o familie din Luduș și-a adus copilul la Centrul de Reabilitare „Sfânta Agneza” pentru o evaluare complexă. Profesioniștii noștri l-au diagnosticat cu dezvoltare diferită și i-au sfătuit terapie de dezvoltare. Prima dată familia a încercat să găsească un profesionist în terapie de dezvoltare la Luduș, însă fără succes. Mama a fost aproape în totalitate singură cu copilul în viața de zi cu zi, fiindcă tata lucra în cea mai mare parte a zilei. Însă nu aceasta era cea mai mare problemă de a lor. Lipsa unui specialist în terapie de dezvoltare la Luduș era cea mai mare dificultate. Tocmai de aceea au decis să se mute la Tîrgu-Mureș. Circumstanțele lor financiare erau limitate, așa că au închiriat un apartament în suburbii. Când s-au mutat la Tîrgu-Mureș, tocmai atunci i s-a luat sfârșit concediul de maternitate de doi ani al mămicii, alături de alocația respectivă. Tata, venind într-un alt oraș, a trebuit să-și caute un nou loc de muncă. Financiar vorbind, au trăit câteva luni în nesiguranță, însă familia lor din Luduș i-a sprijinit. Până la urmă tata și-a găsit un loc de muncă. Între timp mama a reușit să aranjeze încadrarea copilului în statutul de dizabilitate (handicap), iar ea a devenit oficial îngrijitorul personal al copilului în schimbul salariului minim corespunzător. Familia trăiește în acest fel de doi ani. Nu au mașină, nici permis de conducere, se deplasează pe jos sau cu autobuzul. Se întâmplă să petreacă mai multe ore pe zi în trafic. Însă nici acesta nu este un sacrificiu prea mare pentru copilul lor care datorită terapiei se dezvoltă frumos. Copilul a învățat să ceară, să semnaleze dorințele și nevoile părinților, să aștepte și să fie atent la ceilalți. Știe să realizeze conexiune cu părinții și cu adulții din jurul său. Părinții copilului au primit sfaturi și puncte de vedere noi pentru a putea înțelege mai bine copilul, așa că prin acest proces au devenit mai încrezători în rolul lor de părinți.
Nicio grădiniță nu este prea departe
Acum trei ani o familie cu doi copii din Călugăreni a vizitat Centrul de Zi „Sfânta Agneza” din Tîrgu-Mureș pentru că au observat că fiul lor cel mic nu se dezvoltă corespunzător. Băiețelul urma să meargă la grădiniță, însă încă nu vorbea. Din cauză că nu se putea exprima, ocazional comportamentul lui a devenit agresiv, astfel încercând să comunice cu cei din jur tot ceea ce nu dorea sau dorea altfel. Diagnosticul băiețelului este: dezvoltare întârziată a vorbirii, dizabilitate intelectuală, dificultăți de reglare a comportamentului și tulburare de deficit de atenție. Atunci când părinții au apelat la ajutorul specialiștilor de la Centrul de Reabilitare „Sfânta Agneza” băiețelul tocmai trebuia să înceapă grădinița, însă nu exista grădiniță pentru copii cu dezvoltare specială în localitatea lui. Tocmai de aceea tata băiețelului l-a dus pe copilul său în grădinița școlii pentru educație incluzivă la Tîrgu-Mureș timp de trei ani. În fiecare zi au venit cu mașina în oraș și au petrecut în trafic aproape o oră pentru a ajunge la grădiniță care avea programul de la opt până la ora doisprezece. În timp ce băiețelul era la grădiniță tata și-a petrecut timpul odihnind în mașină, făcând cumpărături sau plimbând, pentru că nici financiar vorbind, nici din punctul de vedere al timpului nu-și putea permite să se ducă acacă, apoi să vină înapoi după fiul său. Tata băiatului lucrează într-o brutărie, deseori în ture de noapte. Dimineața urcă în mașină chiar și dacă abia a dormit câteva ore noaptea precedentă și îl duce pe fiul său la grădiniță perseverent, iar o dată pe săptămână și la terapie de dezvoltare la Centrul de Zi „Sfânta Agneza”. Ultimii trei ani au însemnat sacrificii mari pentru această familie, sacrificii pe care ei au acceptat și nu în zadar. Băiețelul a învățat să-și exprime dorințele și să aștepte la rândul lui. A învățat să recunoască și să-și numească propriile sentimente și să identifice emoțiile părinților săi, ale surorii sale și ale celor din jurul său. Comunicația lui a dezvoltat foarte mult în ultimii doi ani. Copilul care nu vorbea și avea un comportament agresiv, a devenit un băiețel care vorbește în fraze compuse din mai multe cuvinte.
Puterea familiei
La Sovata există o familie cu trei copii care o duce pe fetița sa cea mare în mod regulat la Centrul de Reabilitare „Sfânta Agneza” din Tîrgu-Mureș. Copilul cel mic are nouă luni, așa că de fiecare dată când mama o însoțește pe fiica sa la terapie de dezvoltare, îl duce cu ea și pe bebeluș pentru a-l putea alăpta dacă este nevoie. De obicei și bunica merge cu ei ca să aibă grijă de bebeluș în timp ce mama participă la ocupația terapeutică cu fiica sa. De-a lungul terapiei de două ore bunica așteaptă cu bebelușul în mașină, iar dacă vremea este frumoasă, se plimbă cu el. Dacă micuțului îi este foame, mama iese, îl hrănește, apoi se duce înapoi la ocupația terapeutică. De multe ori tata este cel care o duce pe fiica sa la terapie și de fiecare dată dedică cea mai mare parte a zilei fetiței sale. Dacă stăm să ne gândim, și această familie face un sacrificiu mare pentru fiica sa. La Sovata nu exista specialist corespunzător la care să apeleze familia, astfel au ajuns la Tîrgu-Mureș. Atunci diagnosticul fetiței era întârzierea dezvoltării cognitive și a vorbirii, precum și tulburarea de coordonare a mișcărilor. De când are parte de terapie de dezvoltare, mișcarea fetiței a devenit mai coordonată, iar ea a devenit mai deschisă să experimenteze mișcări noi. Astăzi ea înțelege și urmează cursul ședinței, iar atenția ei poate fi menținută pentru mai mult timp. Tot ca un rezultat al terapiei putem spune că fetița a devenit mai cooperativă cu mediul său înconjurător.
Aici puteți susține familli aflate în situații asemănătoare >>>
Activitățile noastre au fost realizate parțial cu sprijinul programului Osthilfe der Diözese Linz. Vă mulțumim!
Articole asemănătoare:
Centrul de Reabilitare „Sfânta Agneza” >>>
Evaluare complexă pentru familii cu copii mici >>>
Capace cu suflet pentru susținerea genialității copiilor autiști >>>
Workshop în tema autismului >>>
Mulțumiri pentru setul de instrumente ADOD! >>>
Câteva ore albastre >>>
Ecoul numerelor la Cercul de Donatori >>>
Să aflăm în timp, ce nu este în regulă cu copilul >>>
Diagnosticare timpurie, terapie timpurie >>>
Se poate dona pentru instrument de evaluare în stabilirea diagnosticului de autism la copii mici >>>
Familii împreună >>>



