Nun András

András Nun a crescut în comunitatea de romi din Nyírbátor. Lucrează în cadrul Fundației Autonomia ca expert de dezvoltare în domeniul integrării romilor, având o experiență de peste 20 de ani în domeniu. A dezvoltat şi implementat programe de accesare a fondurilor pentru diferite proiecte, respectiv o tematică de formare în domeniul sprijinirii planificării proiectelor. A susţinut numeroase cursuri de formare pentru persoane active în cadrul unor organizaţii nonguvernamentale. Mii de proiecte evaluate și sute de proiecte finanţate sau realizate în parteneriat l-au învăţat care sunt riscurile care pot apărea chiar şi în cazul proiectelor a căror planificare scrisă este bună. Care sunt condițiile de bază pentru crearea unor programe de dezvoltare plină de speranță în comunităţile de romi marginalizate? Care sunt precondițiile unui program profesional bine gândit? Care sunt tradiţiile pe care putem construi şi care sunt tradiţiile care ar trebui evitate?


Nun András