Obiecte decorative

În cadrul Programului Zilelor Cetății Alba Carolina, copiii asistați de asociația noastră împreună cu voluntari ai Asociației SM Speromax Alba  vor prezenta un stand cu obiecte decorative realizate manual, care pot fi dăruite persoanelor dragi cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Paștelui.

Fondurile obținute din donații vor avea ca destinație ajutorarea persoanelor bolnave de scleroza multiplă,  asistate de  Asociatia SM  Speromax în județul Alba. În acest fel, copiii, beneficiari ai sistemului de protecție a copilului la cele două centre de plasament „Pro Familia” Teiuș și „Sf Ghelasie” Stremț exersează spiritul solidarități, punând  în practică abilitățile și creativitatea în beneficiul altor persoane aflate în nevoie.

Cei interesați ne pot găsi, în fața Palatului Princiar din Cetatea Alba Carolina, în apropierea statuii lui Mihai Viteazul, în zilele de 27 și 28 aprilie 2013.

Vă așteptăm cu mare drag!

(Polhac Iuliana)