Tratarea și monitorizarea specială a plăgilor

Plăgile cronice (rănile cu o durată de vindecare ce depășeste șase săptămâni) reprezintă o patologie frecvent întâlnită, în special în rândul pacienților vârstnici.  Se estimează că în România există peste un milion de persoane care sufera de plăgi cronice. În România managementul plăgilor se realizează numai în centre universitare din cauza lipsei personalului specializat si lipsa know-how-ului.  Ulcerele cronice, fără un tratament special se vindecă în câțiva ani, sau chiar niciodată. Recunoașterea plăgii din timp, și urmarea unui tratament adecvat oferă pacientului șanse sporite de vindecare.

În cadrul Caritas Alba Iulia lucrează doi specialiști în managementul plăgilor, care urmăresc evoluția plăgilor documentate prin poze si materiale video în aplicația special creată, și îndrumă telefonic colegii în aplicarea tratamentului. Astfel tratamentul plăgilor la domiciliu este realizat de către asistentele Caritas, sub coordonarea celor doi specialiști în managentul plagilor cu ajutorul unor tablete,  telefoane mobile și al aplicației.