Să colorăm împreună vara copiilor nevoiași!

În data de 1 iunie am dat startul campania comunitare a Organizației Caritas Alba Iulia și SC Harmopan SA

Vara începe cu o campanie specială pentru copiii defavorizați din județul Harghita. Începând cu 1 iunie și până la 31 iulie Organizația Caritas Alba Iulia împreună cu SC Harmopan SA derulează o campanie de marketing comunitar prin care firma de panificație va oferi la fiecare produs vândut 2% din preț pentru organizarea taberelor de vară ale organizației. Caritas Alba Iulia prin acești bani va organiza programe de vacanță pentru acei copii care nu se pot bucura de vacanțe pe litoral sau de excursii în străinătate.
Prin Programul de Asistență Familială Organizația Caritas Alba Iulia pregătește programe distractive și educative pentru peste 500 de copii în lunile de vară. Programul de vacanță al organizației se numește Caravana Comorilor, deoarece angajații Caritas Alba Iulia duc aceste activități în diferite zone rurale, petrecând una sau două zile în peste 30 de localități pe durata verii. Programele încep încă de dimineață când copiii participă la jocuri, concursuri și activități educative. Tema principală este cea de căutare a comorilor. Copiii trebuie să treacă de diferite probe de măiestrie, logică și creativitate pentru a găsi comorile ascunse pe insula comorilor pierdute. După-masa și părinții se alătură distracției, iar ziua se încheie cu un foc de tabără.
Prin campania de marketing comunitar SC Harmopan SA dorește să sprijine pe copiii care provin din medii defavorizate și care altfel nu s-ar putea bucura cu adevărat de vacanța de vară.
”Pentru noi este esențială implicarea în viața comunității. De mai mulți ani susținem diferite evenimente din județul Harghita, dar prin această campanie dorim să sensibilizăm clienții noștri asupra faptului că toți suntem responsabili de cei din jur. Credem că noi nu oferim doar 2% din prețul fiecărui produs de panificație vândut, ci și câteva zile de vacanță adevărată acestor copii defavorizați” – declară Orsolya Ugrai, managerul de marketing a SC Harmopan SA.
 
”Prin această campanie Programul de Asistență Familială va putea oferi copiilor pe de-o parte activități foarte variate, iar pe de alta vom putea asigura chiar și masa pe aceste zile de vacanță. E important de menționat că în tabără astfel am putea invita un număr mai mare de copii din zonele rurale” – crede Gabriella Vargyas-Moni, coordonatoarea programului.

Campania comunitară se va încheia la sfârșitul lunii iulie, iar de succesul acesteia va depinde cât de colorată va fi vara copiilor nevoiași.