Sală de programe în Sîngeorgiu de Mureş
În cadrul Zilelor Sîngeorzene, de la mic la mare, copii, părinţi, persoane vârstnice au participat la inaugurarea noii săli de programe, devenită neîncăpătoare
Inaugurată în data de 27 aprilie în urma renovări, această sală de programe se dorește a fi un cadru propice pentru acțiuni de grup și nu numai, pentru întâlniri și dezbateri. Așa cum a precizat și domnul primar Sófalvi Szabolcs, această sală nu este neapărat ceva foarte special, ci o necesitate reală a comunității, ceva binevenit și foarte util.
Sala va găzdui, de asemenea, activitățile desfășurate de Organizaţia Caritas Alba Iulia la nivelul comunității. Domnul Ludescher László, directorul departamentului de Asistenţă Socială, și-a exprimat bucuria de a participa la un astfel de eveniment și de a observa totodată schimbările în bine pe care le trăiește comuna, interesul deosebit pe care îl manifestă edilii pentru serviciile oferite cetățenilor.
Un moment inedit al festivității l-a constituit tăierea panglicii, domnul primar fiind îndeaproape sprijinit de doi remarcabili membrii ai comunității, un copilaș de aproximativ 1 an și o doamnă octogenară, cea mai vârstnică prezență din sală.
Reprezentanți ai Bisericii Catolice și Unitariene, alături de publicul prezent s-au unit în rugăciune pentru ca această sală și tot ce ea va găzdui să fie binecuvântat. Au fost prezentate programele oferite de Caritas la nivelul comunei: Centrul de Zi de Dezvoltare şi Educare Timpurie cu activităţi pentru copii între vârsta de 2 luni şi 3 ani şi pentru părinţii lor, Programul de Asistenţă Familială cu diverse activităţi, ca de exemplu grupul vârstnicilor, cei care de altfel ne-au încântat cu un moment artistic vesel. Elevii claselor a II-a şi a V-lea din Gimnaziul Sf. Gheorghe ne-au bucurat cu dansul lor. În încheiere asistenta de la Îngrijire la Domiciliu a măsurat tensiunea doritorilor – şi acest serviciu a organizaţiei este prezentă în comună, zi de zi sunt făcute vizite acasă la pacienţi.
Toată această voie bună a fost însoțită de flori, dulciuri și răcoritoare, oferite generos și cordial de domnul primar. (Molnár József)