Sărbătoare de 1 iunie nemaivăzută la Teiuș
Pentru prima oară în Teiuș peste 400 de copii din comunitate au participat de 1 Iunie la evenimentul stradal organizat de Caritas Alba Iulia în parteneriat cu Primăria Orașului Teiuș și Asociația Emanuel Betania Teiuș dedicate Zilei Copilului
”Suflet, suflet de copil,
Prin ce colț te-ai dus tiptil.
Ești în lada cu păpuși
Ori ascuns pe după uși?”
Pentru ei au fost pregătite foarte multe surprize: jocuri, concursuri, face painting și coafuri de petrecere și chiar un spectacol deosebit, cu numere de magie, dansuri sportive, interpretări vocale și instrumentale.
Gazdele evenimentului au fost cei 9 copii beneficiari ai Centrului de plasament de tip familial ”Pro Familia” Teiuș al Organizației Caritas Alba Iulia, care au contribuit atât la pregătirea evenimentului cât și la susținerea acestuia, astfel încât fiecare copil prezent să se simtă, sărbătoritul zilei.
„Pentru mine această zi a fost mai frumoasă decât toate zilele onomastice pe care le-am avut până acum!” – ne-a declarat cu zâmbetul pe buze unul dintre copiii prezenți la eveniment, iar primarul localității, Dorin Mateica, și-a exprimat intenția de a permanentiza acțiunea și a o transforma în eveniment local anual.
Evenimentele au continuat pe 3 iunie 2011, când Caritas Alba Iulia în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba și cu sprijinul Primăriei Teiuș, a organizat o masă rotundă privind problematica copilului exploatat și abuzat, în contextual Zilei de 4 iunie – Ziua internațională a Copiilor Victime ale Agresiunii.

La masa rotundă au participat asistenți sociali, cadre didactice, polițiști implicați la nivel local în această problematică. Cu toții au conștientizat importanța implicării unitare în prevenirea exploatării prin muncă a copiilor, importanța sesizării în timp a cazurilor și rolul fiecăruia în instrumentarea acestora. (Cristea Mihaela)