Știri

Gândul Săptămânii, săptămâna a 29-a

Când citesc rândurile de mai sus ale profetului Isaia, îmi aduc aminte de un gând, pe care am de mult timp în cap: Cel care nu poate purta un singur Dumnezeu, are o mie de zei. Voi menționa acum doar câteva din o mie, fără nevoia de completitudine:
Mă închin în fața „dumnezeului mărfurilor” dacă vizitez cu regularitate centre comerciale și petrec mult timp acolo, chiar dacă nu fac cumpărături, admir doar produsele frumoase ...
Mă închin în fața unui „zeu al sportului” atunci când vizitez în mod regulat una dintre „catedrele de fotbal” sau alte evenimente sportive similare și, repetând numele jucătorilor mei preferați sau doar certându-i, mă reîncarc și încep noua săptămână,
Pot să ador „dumnezeul de vacanță”, dar mai rar pentru că nu mă poate face fericit atât de des pe cât aș vrea ....
„Dumnezeul mașinii”, pe care de multe ori trebuie să-l înlocuiesc dacă găsesc una mai mare și mai frumoasă...
„Zeul cafelei” - cu care îmi încep ziua ... fără care nici nu-mi pot imagina să-mi încep ziua ...

Toate regiunile

Un million de stele pentru nevoiași și anul acesta!

Gândul săptămânii, Săptămâna a 28-a

Domnule preot paroh, dacă ajung cândva în cer, îi voi întâlni pe cei pe care îi iubeam?  întreabă cineva preotul lui. Desigur, răspunde preotul - de fapt, îi vei întâlni și pe cei pe care nu i-ai iubit. 

Acest dialog plin de umor, dar profund mi-a venit în minte când m-am confruntat cu mesajul profetului Isaia. Profetul care a trăit înaintea lui Hristos în secolul VIII. transmite propriului său popor un gând nemaiauzit pe care mulți sunt reticenți să-l accepte: Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor, pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase. (Isaia 25,6) Deci și pentru cei despre care am crede că nu vor fi acolo.

Toată lumea va fi acolo, chiar și cei pe care nu-mi place să-i văd. De asemenea, cei pe care îi ocolesc astăzi pentru că nu vreau să-i întâlnesc. Și pe cei pe care mi-i greu să-i suport. De asemenea, vecinul cu care ne-am certat. Colegul de muncă sau oricine care nu mi-e simpatic... De asemenea, prietenul cu care nu ...

Toate regiunile

Sărbătoare unică în timpuri unice

Gândul săptămânii, Săptămâna a 27-a

”În cele din urmă l-a trimis pe fiul său la ei, zicându-şi: «De fiul meu le va fi ruşine». Însă viticultorii, când l-au văzut pe fiu, au zis între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem ca să avem moştenirea lui!». Prinzându-l, l-au aruncat afară din vie şi l-au ucis.” (Matei 21,37-39)

Un tată și fiu său au adunat o mulțime de opere de artă. Apoi băiatul a trebuit să plece la război, unde și-a dat viața pentru un prieten. La sfârșitul războiului, prietenul băiatului decedat l-a căutat pe tatăl acestuia și i-a înmânat o pictură înfățișându-l pe fiul său pierdut. Tatăl a fost foarte fericit și a pus tabloul în cel mai bun loc din colecția sa.
Mai târziu, a murit și tatăl. Astfel tablourile au ajuns să fie licitate. Mulți oameni influenți s-au adunat pentru a cumpăra cât mai multe tablouri valoroase. Mai întâi, a fost expus portretul băiatului, dar nimeni nu a vrut să-l cumpere, nici măcar pentru o sumă mică. Toată lumea vroia tablouri mai valoroase. În cele din urmă,..

Toate regiunile

Persoana în vârstă este o bogăție indispensabilă

Gândul săptămânii – Săptămâna a 26-a

Sfânta Scriptura în ansamblu vorbește despre faptul că Dumnezeu are întotdeauna puterea de a mă schimba, de a-mi transforma viața. El mă cheamă mereu și trebuie să răspund. Dacă răspunsul meu va fi afirmativ, voi ceda în fața Lui, Îl voi asculta și spiritul lui Isus se va dezvolta și în mine. Toată viața Lui, Isus s-a supus voinței Tatălui. În ochii lui Dumnezeu, chiar și cea mai mică faptă are o mare însemnătate atunci când aceasta corespunde dorinței și învățăturii Lui. „Să aveți în voi acea atitudine care este în Cristos Isus” (Fil 2,5). Aceeași atitudine, temperament și spirit. Spiritul lui Isus înseamnă că îi spun lui Dumnezeu: da, voi face! - Si chiar o voi face! Spiritul lui Isus este căutarea și împlinirea voinței lui Dumnezeu. Dar ce poate vrea El oare? Să ies să lucrez în vie - adică să fiu cu El, să lucrez cu El, să trăiesc cu El ... și să am încredere în voia Lui. Este important să-mi concentrez toată viața asupra lui Dumnezeu. Aceasta este ascultare, supunere. Un teolog a spus astfel: „Orice mai puțin decât Dumnezeu va fi dezamăgitor”.

Gândul săptămânii – Săptămâna a 25-a

Primul gând: Dumnezeu iese și azi în piețe, pe străzi, la locul de muncă, intră în apartamentul meu și se adresează mie: vino, lucrează la clădirea țării mele. „Ocupațiile” mele, „jocurile” mele mă leagă fără să observ. Poate că acest lucru este tocmai munca mea, care este întotdeauna mai importantă decât tăcerea interioară în care El îmi vorbește. Pot exista diverse obstacole în auzirea vocii Lui: poate fi televiziunea, în care serialul meu preferat este mai important decât tăcerea în care Dumnezeu dorește să fie prezent.
Ar putea fi știrile pe care le urmez atât de fidel în fiecare zi să nu rămân în urmă (mai mult, o iau mai în serios decât Scriptura, în care pot citi „știrile lui Dumnezeu”). Ar putea fi un computer sau un telefon. Am mii de posibilități să nu am timp să aud acea voce interioară blândă care mi-ar liniști sufletul...
Dumnezeu mă invită pe mine personal să lucrez cu El. Nu sunt doar un instrument, ci mult mai mult: sunt colegul Lui.

Gândul săptămânii – Săptămâna a 24-a

Atunci, Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Mat 18, 21
După o mare mărturisire, un preot și-a formulat rugăciunea către Dumnezeu astfel: „Iartă-mă, Doamne, pentru că dezleg atât de mulți oameni în Numele Tău, dar am învățat acest obicei de la Tine!”
De câte ori trebuie să iert? Acesta este momentul în care obiecțiile și protestele îmi atacă sufletul, trăind rănile și dezamăgirile altora... Gândurile mă înconjoară...
Deodată mă opresc: care e situația mea? Îmi amintesc de păcatele, greșelile, dizabilitățile mele din cauza cărora au suferit alții?
Sunt conștient de păcatele mele, de mortalitatea mea, dar cât de multe am putut face neintenționat, totuși rănind alții ... Acestea din urmă sunt văzute și iertate de Dumnezeu, dar trebuie să-mi cer și eu iertare pentru primele...

Gândul săptămânii – Săptămâna a 23-a

„Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Mat 18, 20)
Dumnezeu este peste tot. Nu există niciun loc în univers unde El să nu fie prezent. Cu toate acestea, de multe ori nu simt prezența lui, de fapt: în multe cazuri îi simt absența ... Îl caut și nu Îl pot găsi.
Atunci mă întreb care ar putea fi greșeala. Dacă mă gândesc logic, știu răspunsul: dacă El este prezent peste tot și tot nu Îl simt, atunci greșeala este în mine. Nu iau „transmisia”, deși strălucirea Duhului Său Sfânt este prezentă în mod constant. Mă pătrunde precum apa mării pătrunde peștele, dar nu conștientizez. Acesta îmi aduce aminte de întrebarea plină de umor: oare peștele bea apă? La care răspunsul este: nu știu, dar precis are posibilitatea.
Mai serios, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, dragostea lui pătrunde constant și totuși simt adesea că viața este goală, nu-i văd sensul.
Următoarea linie de gândire mă poate ajuta în soluție: e drept că El este atotprezent, dar tot adevărat este că El nu este violent. Eu trebuie să-L invit în viața mea.

Gândul săptămânii – Săptămâna a 16-a

Atunci când citesc sau când aud parabola despre grâul și neghina am tendița să gândesc că eu sunt grâul iar celălalt este neghina. Astfel, chiar dacă am dreptate, îl condamn pe celălalt, îl declar un om rău.

Aceasta este momentul, când se dezvăluie ipocrizia mea: prin faptul că mă înscriu în rândul celor buni, pentru că îmi practic religia, pentru că fac lucruri bune și așa mai departe, în momentul acela mi-am dat verdictul: nu eu sunt grâul.
În parabolă neghina este o plantă parazită, nocivă.
Îngreunează prosperitatea grâului.
Când dau verdictul asupra cuiva, când îl condamn ca fiind om rău, chiar aș vrea, ca stăpânul să smulgă răul cât mai repede, atunci eu ce fel de spirit am?
Sigur, nu este spiritul răbdării. Dumnezeul însă este răbdător și cu alții și cu mine.

Gândul săptămânii – Săptămâna a 14-a

„Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului...” (Mt 11,25)
Ce înseamnă a preamări? Nu este altceva decât să laudăm și să recunoaștem măreția lui Dumnezeu.
De ce să-l preamărim pe Dumnezeu? Are El nevoie de a fi slăvit? Va fi El mai mare prin glorificarea noastră? Deloc. Atunci de ce Isus îl slăvește pe Tatăl său în Evanghelie? Pentru că au o relație cinstită și pură! El trăiește într-o relație cu Dumnezeu. Nu poate să nu-l laude pentru că trăiește într-o relație de iubire cu El. Iar într-o relație de iubire îl laud pe celălalt, bunătatea lui și mă bucur de existența lui...
Isus îl glorifică pe Dumnezeu, îl preamărește ca o persoană îndrăgostită care vede și în Lună imaginea ființei iubite. Isus vede sensul vieții sale în Dumnezeu! Dacă sensul vieții mele nu este Dumnezeu, dacă nu El este Fundația, atunci viața mea nici nu are sens. A trăi fără Dumnezeu este o contradicție, deoarece viață adevărată este doar în el.

Gândul săptămânii – Săptămâna a 13-lea a anului

“Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine…” (Matei 10:37).
Cel care nu își ridică capul la această afirmație, fie a adormit, fie nu-i pasă ce înseamnă cu adevărat această afirmație? Isus deseori formulează câte un enunț provocativ, ca eu să-mi ridic capul și să mă gândesc: viața pământească se va sfârși și mai devreme sau mai târziu, trebuie să ies din limita timpului, pentru că voi trece în Eternitate. Nu vrea să mă sperie, ci mă avertizează: nu te acomoda permanent aici pe pământ!
Dacă îl privesc pe Isus înainte de toate, El îmi arată adevărata imagine a lui Dumnezeu și mă conduce la Tatăl, cu care pot stabili o relație personală, intimă. Ca urmare totul și toată lumea va fi la locul lui în această viață. Deci Dumnezeu nu este gelos, nu cere primul loc, ci să iubesc pe toată lumea în El, astfel dragostea mea pentru oameni va fi corectă. Atunci nu „voi imita”, nu „voi adora” pe nimeni. Pur și simplu voi iubi și respecta semenul meu!

Gândul săptămânii – Săptămâna a 12-lea a anului

Odată regele a pornit la plimbare în grădina sa. Îl aștepta o priveliște deprimantă: flori ofilite, arbuști și copaci uscați, totul putrezea.
Nu a înțeles ce se întâmplă, așa că mai întâi a întrebat stejarul. Stejarul și-a cerut scuze: - Sunt uscat pentru că nu pot crește la fel de înalt ca bradul.
Apoi s-a întors către brad care s-a apărat astfel: - Putrezesc pentru că nu voi produce niciodată struguri ca o viță de vie.
Regele s-a apropiat apoi de vița de vie care i-a răspuns: - Am ofilit pentru că nu pot înflori niciodată ca un stuf de trandafir.
A găsit numai o singură plantă plină de viață, înflorită: pansea.
Pansea i-a zis: - Când m-ai plantat, ai dorit o pansea. Dacă ai fi vrut stejar, ai fi plantat stejar. Dacă struguri, atunci viță de vie. Dacă vrei trandafir, atunci plantezi trandafiri. M-am gândit că nu pot fi altfel decât cum sunt, așa că voi fi cel mai bun din ceea ce sunt.

Gândul săptămânii – Săptămâna 11 a anului

”Secerişul este mare…” (Matei 9,37)
Multe dimineți încep gândindu-te: „Am atâtea de făcut astăzi încât este imposibil de a face totul într-o singură zi”?
Care este prima ta reacție? Să te avânți sau să îți lași timp pentru a vedea în ansamblu, și să ceri ajutorul lui Dumnezeu pentru a avea putere și ajutor? Cineva s-a exprimat frumos: „întotdeauna rugăciunea să fie prima ta reacție și nu ultima ta șansă”! Deoarece rugăciunea este o „cerere de forță” și (de asemenea) o cerere de ajutor.
Te plângi deseori și în timpul zilei cât de mult ai de lucru? Chiar dacă te plângi, n-o să ai mai puțină treabă, dar dacă ți-ai vărsa sufletul în fiecare dimineată în fața lui Dumnezeu, este destul de sigur că va fi mai ușor să-ți trăiești ziua îngreunată.