Jurnal

Gândul săptămânii: a patra săptămână din Advent

„Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini.” (Luca 1,45)
Elisabeta rostește aceste cuvinte, când Maria o vizitează. Ele iluminează secretul, care se ascunde în gestul nostru de a ne lăsa pe seama lui Dumnezeu. În calea nașterii acestui secret pot sta mai multe obstacole, din care voi enumera două:
1.Atunci când confund așteptarea Crăciunului cu pregătirea forțată, și mă pregătesc doar la suprafață. Când vreau, ca totul să fie perfect, este destul de sigur, că secretul nu se va naște. Cu rugăciune forțată, cu „Crăciunul programat ”, trăind doar la suprafață și cheltuind în exces, secretul nu se poate naște. Nu, pentru că este un secret. Dar și pentru faptul, că este forțat.
2.Așteptările reprezintă al doilea obstacol în calea apariției secretului. Dacă am așteptări, nu voi mai face tot, ce este necesar pentru nașterea unui miracol. Dacă trăiesc așteptarea cu sentimentul „sărbătoarea mi se cuvine ” cu toate cadourile ei, n-o să am parte în nici-un fel de sărbătoare. Pentru că sărbătoare există doar atunci, când secretul, miracolul are șansa de a se renaște în mine. 

Gândul săptămânii, a treia săptămână din Advent

„Bucurați-vă mereu în Domnul! Iarăși vă spun: bucurați-vă, Domnul este aproape!” (Fil 4,4)
În prima săptămână de Advent am putut exersa înălțarea privirii noastre, pentru ca privind de sus, și nu din afară, să luăm în serios lumea, în care trăim. Astfel, este mai ușor să ne orientăm. Dacă reușesc să mă detașez și să filtrez vocile lumești derutante, de fapt pregătesc calea mea spre bunul Dumnezeu, pregătit să renască și în sinea mea. Acest exercițiu era dedicat săptămânii a doua. Dacă iau în serios aceste exerciții, în sinea mea se va naște bucuria, care îmi orientează atenția către săptămâna a treia.
Această bucurie nu vine din afară, și nu o aștept de la alții. Ea se va naște în mine, din îmbrățișarea sufletului meu prin Spiritul Sfânt. Această bucurie nu poate fi înlocuită de nimeni și de nimic. Pot încerca să o substitui prin consum sau activism, dar — cum acestea sunt doar tentative de evadare — mă vor deziluziona și decepționa cu siguranță întotdeauna. Plăsmuirea nu ne va aduce niciodată gustul veritabilului.

Gândul săptămânii, a doua săptămână din Advent

„Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.” (Luca 3,6)
Este o anecdotă încântătoare despre muncitorii la întreținerea de drumuri. Într-o dimineață conducătorul lor îi vizita și îi spunea trist: „Băieți, avem o mare problemă! N-au ajuns lopeții, cu care ar trebui să lucrați!” Un muncitor i-a răspuns așa: „Nici-o problemă șefu’, ne putem baza unul pe celălalt.”
Accentuarea faptului, că ne putem baza unul pe celălalt, este importantă, dar — după cum ne învață și anecdota — calea comună către Dumnezeu este credibilă doar atunci, dacă fiecare își ia partea din muncă personal, deoarece poteca spre Dumnezeu este prezentă în fiecare dintre noi. Când Papa Benedict al XVI-lea a fost întrebat, câte căi duc la Dumnezeu, el a răspuns: „Câți oameni sunt.” De aceea, toți oamenii trebuie să facă munca interioară, pentru a putea vedea mântuirea lui Dumnezeu așa, cum ne avertiza Ioan Botezătorul.

Gândul săptămânii, prima săptămână din Advent

„Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie.” (Luca 21, 28)
În situații dificile frumoasa analogie a părintelui Padre Pio ne poate fi de ajutor. El spune, că: „Această lume este ca un copilaș, care stă la picioarele mamei sale, care coase. Copilașul din când în când, își ridică privirea spre munca mamei sale. Dedesubt, el nu vede, decât o încâlceală de linii ciudate și nu poate înțelege sensul muncii mamei sale, așa că, își exprimă nemulțumirea. Mama se apleacă, apoi arată copilului culoarea lucrării sale de cusut. Iar copilul este uimit de frumusețea lucrării și înțelege, că culoarea de pe cealaltă parte a firului lucrării este minunată și că aceasta îi dă semnificația.”
Singura atitudine corectă în orice situație dificilă este, să te oprești și să privești în sus. Să ne ridicăm deasupra situației, pe care nu o putem vedea. Dacă vrem să ieșim din ceață, trebuie să ne ridicăm la înălțime și totul va arăta altfel.

Gândul săptămânii, săptămâna a 34-a

Mulți cunosc povestea plină de umor a unui bărbat, care merge la preot și se plânge de vecinul său, cum că acesta a ocupat un centimetru în plus din terenul lui când și-a ridicat gardul. Preotul îl ascultă înțelegător și îi dă dreptate. La scurt timp sosește și vecinul și susține contrariul. Preotul îi dă și lui dreptate. Preotul auxiliar a ascultat și el plângerile celor doi vecini și a spus parohului: ,,Ei bine, Domnule paroh, ați dat dreptate amândurora, amândoi nu pot avea dreptate în același timp.” Iar parohul i-a răspuns senin: ,,Vezi, și tu ai dreptate!”
Această poveste pune în lumină și faptul, că nu va exista pace atâta timp, cât fiecare vrea să-și forțeze propriul adevăr asupra altuia. Nu contează dacă am dreptate sau am adevăr. Atâta timp cât îmi urmăresc dreptatea, vreau să devin superior celuilalt. Când am adevărul, mă alătur celuilalt, devin capabil să conviețuiesc cu el, chiar dacă nu sunt de acord cu el în toate.

Gândul săptămânii, săptămâna a 33-a

Călătorind cu avionul am simțit adeseori, că transportul aerian nu este sigur. Cred, că cei care au călătorit mult printre și deasupra norilor, sunt de acord cu mine. Altfel, aterizarea reușită a avionului nu ar fi urmată de aplauzele puternice ale pasagerilor. De aceea, mulți oameni sunt de părere, că transportul terestru este mai sigur. 
Așa este, doar că mintea umană nu tinde să conștientizeze, câte accidente se întâmplă pe șosele în fiecare zi. Dar nici pe apă nu este mai sigur -spun marinarii, care au supraviețuit câteva furtuni.
Și, dacă ne uităm la epidemia timpurilor noastre, suntem adesea copleșiți de un sentiment de nesiguranță. Furtuna epidemiei îi afectează pe fiecare în mod diferit. Sistemul imunitar al fiecărei persoane, atât componenta fizică cât și mentală, este diferit. Separarea  în tabere de idei, de convingeri nu are sens, pentru că nimeni nu stăpânește adevărul deplin. Iar cei care aduc multe argumente, vin cu multe explicații, de fapt își apără propriul adevăr.

Gândul Săptămânii, săptămâna a 32-a

„Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi cei care au pus în vistierie, pentru că toţi au pus din abundența lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, tot ce-i mai rămase ca să trăiască”. (Marcu 12, 43-44)
Privirea lui Isus luminează întreaga ființă a omului. El vede cui ce ofer și dacă o fac din toată inima. Când vorbesc cu cineva, El vede, cât de prezent sunt pentru acea persoană: o ascult din toată inima sau doar mă uit prin ea. El vede, dacă îmi trăiesc creștinismul din toată inima sau doar aleg între legi. De asemenea, vede că îmi ajut semenii trăind pentru Dumnezeu sau doar ca să fiu văzut de alții (cf. Matei 6,1).
Dacă nu mă dedic în totalitate Lui, atunci doar speculez! Păcatul speculației este un aranjament pe termen scurt: vreau să triumf, fac compromisuri în tot și cu toată lumea, doar ca să înaintez pe termen scurt.

Gândul săptămânii, săptămâna a 31-a

„Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn’ şi ‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta.’ Iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” (Marcu 12, 30- 31)
Ori de câte ori aud porunca iubirii lui Isus, trei cuvinte mă ajută să înțeleg ce anume îmi poruncește Domnul.
Prima dată îmi cere, să mă uit SUS, să aștept putere, ajutor, ocrotire, cu alte cuvinte: totul de la El. Dacă petrec din ce în ce mai mult timp cu El, voi radia spiritul iubirii, pe care îl voi simți și semenii mei, iar acesta va fi mult mai autentic, decât orice predicare forțată. Al doilea cuvânt este, deci: SPRE AFARĂ. Iar dacă radiez iubirea divină primită DE SUS, aceasta se va răspândi nu numai SPRE AFARĂ, ci și ÎNĂUNTRU: îmi va împlini trupul, sufletul, toată ființa mea.
Ca urmare, porunca iubirii lui Isus are o spiritualitate. Aceasta este totodată și o energie pozitivă, care mă „forțează”, îmi impune porunci în așa fel, încât nu pot și nici nu vreau să acționez altcumva.

Gândul săptămânii, săptămâna a 29-a

„Nu știți ce cereți.” (Mc 10, 38)
De multe ori tind să vorbesc despre viața de apoi ca și cum ar fi continuarea acestei lumi. Vreau să-mi organizez viața de parcă multe lucruri ar continua cum au început aici. Dacă sunt sincer cu mine, nu pot să vreau asta! Viața mea pe lumea cealaltă poate continua DOAR într-o formă purificată: protecția, interesele, cariera, exercitarea puterii, discuțiile arogante, clipirea în prim-plan nu pot avea loc în forma, în care au loc în viața asta!
Există cei care spun, că cele enumerate mai sus nu se aplică lui, condamnând totuși pe cei, care trăiesc așa. Asta poate însemna, că aceleași procese se petrec în adâncul sufletului lui, dar nu are curajul să spună, să mărturisească pentru el însuși.

Gândul Săptămânii, săptămâna a 28-a

Un om bogat vine înaintea lui Isus, care trăiește conform poruncilor și totuși nu este fericit. Dacă ar fi fericit, nu l-ar întreba pe Învățător ce trebuie să facă pentru a câștiga viața veșnică. Iisus îi ține o oglindă, scoate în evidență ceea ce îi lipsește: „...Mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!” (Marcu 10, 17-30).
Dacă examinez în profunzime acest sfat al lui Isus - și nu pot examina superficial sfatul lui Isus - atunci aici nu este vorba doar de a scăpa de bogăția de care este atașat, ci și de a se elibera de toate atașamentele din viața lui, pentru a avea o relație vie cu Dumnezeu.
Practicarea credinței și a religiei în conformitate cu legile este autentică numai dacă o fac din inimă, nu cu jumătate de măsură, ci ÎN ÎNTREGIME. Nu de dragul legii, ci de dragul lui Isus!

Gândul Săptămânii, săptămâna a 27-lea

„Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş cu niciun chip nu va intra în ea.” (Mc 10, 15)
Isus leagă ideea de a intra în Împărăția lui Dumnezeu cu trăsăturile unui copil. Unele dintre acestea -fără a aspira la enumerarea lor completă- sunt:
-Trăsătura de a fi deschis cu încredere: un copil sănătos este încrezător din firea lui și prin urmare, privește totul cu o curiozitate deschisă. Vede în sensul adevărat al cuvântului: observă tot ce-i înconjoară și întreabă fără socoteală. Dacă trăsătura de a fi deschis nu mai este prezentă în el, este posibil, ca infantul din sinea lui să fi fost rănit foarte devreme, de aceea îi este frică să aibă încredere și tinde să se închidă;
-Spontaneitate: un copil sănătos inițiază lucruri noi instinctiv și surprinzător, fără prea multe gânduri. Aceasta este o consecință a trăsăturii de a fi deschis cu încredere. Copilul nici nu trebuie să se gândească prea mult, pentru că acționează instinctiv, și astfel din inimă. Nu complică lucrurile;

Gândul săptămânii, săptămâna al 20-lea

Mă surprinde mereu – nu atât de des, dar totuși se întâmplă – atunci când oamenii care trăiesc într-o relație iubitoare, fizic sunt apropiați, stau unul lângă celălalt, cu telefonul în mână, și își transmit urări prin Facebook.
Înțeleg că își asumă dragostea unul față de celălalt în public – și asta nu este o problemă, dar ceva nu e în regulă în acest tip de relație.
Dumnezeu vorbește cu mine personal – nu prin Facebook, ci în adâncul sufletului mei. Nu pentru că vrea să fie secretos cu mine, ci pentru că mesajul este total personal și personalizat: este doar pentru mine. Că trebuie să-l transmit mai departe după aceea – este cu totul o altă chestiune!
Dumnezeu ți se adresează personal, și această adresare se întâmplă într-o comuniune intimă. Cel care spune da chemării, spune da Vieții, și astfel a pornit pe calea fericirii. Exemplul Adormirii Maicii Domnului confirmă, de asemenea, acest lucru. Dumnezeu i se adresează personal, și Ea răspunde personal chemării. Ea nu răspândește în public acest lucru.

Gândul săptămânii, săptămâna a 19-lea

Am auzit zicala lui Karl Rahner, marele teolog și călugăr iezuit, de la multe persoane, nu citez la propriu: creștinul viitorului va fi „mistic”, cineva care l-a experimentat pe Dumnezeu, sau nu va fi creștin.
Aceasta este o afirmație clară: omul creștin nu este cel care aparține unei biserici creștine, ci unul care l-a întâlnit pe Dumnezeu și vrea să trăiască cu Dumnezeu în fiecare zi, vrea să umble cu El și este hrănit de Hristos, Pâinea vie.
Când trăiesc din El, nu eu Îl primesc pe El, ci El mă ridică și mă clădește în viața Lui. Cel care Îl alege în mod conștient pe Hristos în fiecare zi și se hrănește cu Hristos devine Hristos. Pâinea Vieții îl ține în viață și îl transformă...
Oamenii care se consideră experimentați spun adesea: din câine nu faci slănină. 
Am citit despre asta undeva și chiar cred: în împărăția cerurilor va fi slănină făcută doar din câini :) Afirmație plină de umor, dar acesta este ideea:

Gândul săptămânii, săptămâna a 18-a

Un bărbat stă trist pe bancă, un polițist trecător îl întreabă de ce este trist. Bărbatul relatează că bunicul său a murit acum câteva luni și i-a lăsat 100.000 de euro și câteva mașini. Polițistul se întreabă: ”Asta nu sună a cauză de tristețe”. ”Da, dar nu ați auzit încă întreaga poveste”, continuă bărbatul: ”luna trecută, unchiul meu mi-a lăsat 1.000.000 de euro ”. Polițistul clătină din cap: ”Nu înțeleg. Atunci de sunteți atât de nefericit? ” Bărbatul răspunde: ”Nimeni nu mi-a lăsat nimic în această lună”.
Serios vorbing, există oameni care sunt nemulțumiți de orice ar avea pentru că doresc întotdeauna doar să primească, să dețină.
După înmulțirea minunată a pâinii, oamenii Îl caută din nou pe Isus. Au fost plini și iar au înflămânzit.
Iisus transcende apoi mâncarea perisabilă și se numește Pâinea Vieții. Acest lucru înseamnă pentru mine că trebuie să merg dincolo de a obține și trebuie să învăț de la Maestrul meu să duc o viață ”gustoasă”.

Gândul săptămânii, săptămâna a 17-a

Într-o zi, părinții sunt surprinși să o vadă pe fiica lor de patru ani pozând în mijlocul camerei cu ramă mare de ochelari negri.
- Dar tu? Vrei să porți ochelari? - întreabă mama cu un zâmbet.
- Am deja rama! - ciripește fetița, - Trebuie să punem numai lentile. Dar nu orice fel de lentile sunt bune! Trebuie la fel ca cea pe care o are bunica!
- Nu va fi un pic cam tare pentru tine? - întreabă tatăl, gândindu-se la lentilele groase ca de sticlă de borcan ale bunicii mai degrabă nevăzătoare.
- Nu! Am nevoie de ochelari la fel ca ai bunicii! - insistă fetița, - Ea întotdeauna vede binele în toată lumea cu ele!
Aceasta este viziunea divină: să căutăm și să găsim binele din fiecare. Chiar și în cei în care nu există nicio urmă de bine.
Viziunea divină vede răul și binele din spatele lui.
Această viziune nu mai are nevoie de ochelari, pentru că vede clar. Și pe mine. Și pe alții. Pe toată lumea.
Prin urmare, NUMAI ȘI NUMAI ACEASTĂ VEDERE poate pronunța judecata.