Suport financiar deficitar

Caritas Alba Iulia a pierdut aproape 300.000 de euro subvenție de stat, lucru ce pune în pericol asistența acordată mai multor mii de nevoiași din Transilvania.

Suportul financiar necesar funcționării programelor organizației Caritas Alba Iulia este asigurat cu sprijinul instituțiilor locale și județene ale statului, ale administrației centrale, dar și datorită eforturilor organizației noastre. An de an, asistații noștri au beneficiat de subvenții solicitate de la bugetul central în baza Legii nr. 34/1998. Subvențiile astfel obținute au asigurat în proporție de 24-55% din cheltuielile totale de funcționare ale programelor noastre, în proporții diferite, în funcție de specificul serviciilor sociale oferite.  Cu toate acestea, subvenția de stat în baza Legii 34/1998 pe anul acesta a fost drastic redusă. Ne-au aprobat cu 1.344.338 lei mai puțin, în pofida faptului că, în decursul celor 15 ani de colaborare nu au fost formulate, nici măcar o dată, obiecțiuni de natură profesională sau administrativă.

O să facem tot posibilul, să continuăm și pe mai departe deservirea serviciilor asumate. Contăm pe susținerea tuturor acelor instituții locale, asociații și persoane fizice care, și până acum, au fost alături de noi în eforturile depuse, și, la fel ca și noi, consideră că este importantă ajutorarea semenilor noștri aflați în dificultate, atenuarea problemelor sociale, dezvoltarea comunității în această privință.

(Dr. András Márton, director)