Talent, îndemânare, creativitate – Tabere de vară

Unul dintre drepturile fundamentale ale copilului este dreptul la recreere, de aceea participarea la tabere dă posibilitatea ca copilul să învață lucruri noi, să se dezvolte emotional și social. În luna iulie au fost organizate tabere sub numele ”Talent, îndemânare, creativitate”.  Scopul  acestei tabere era ca copii să își descopere talentul și inclinația către modelat și crearea unor obiecte inedite din materii prime extrase din natură. Copii au cunoscut diferite meserii meșteșugărești unul dintre obiectivul taberei era ca copii să cunoască mai multe fel de meserii și să antreneze mintea și corpul. În fiecare zi copii au putut cunoaște meserii și porturi populare.

Tabăra are un rol distractiv dar totodată  este o modalitate excelentă de empatizare și conectare emoțională cu ceilalți copii, ei pot să exprime sentimentele într-o manieră deschisă, productivă. În timp ce elevii învață despre o materie  primă  pe care ei încă nu au cunoscut, învață și puțină istorie și tradiții despre care ei nu au auzit până acum. Copii  prin  tabăra aceasta au învățat disciplină și concentrare care va ajuta pe ei să confruntă mai ușor cu diferite situații grele cu care ei întâlnesc zi de zi. Beneficiarii acestui serviciu au fost foarte mulțumiți și au acumulat noi cunoștiințe despre viața oamenilor, cum s-a dezvoltat viața oameniilor cu timpul. Fiecare copil a avut posibilitatea să exprimă sentimentele sale prin artă și prin activități practic-aplicative. Prin participarea activă la tabăra aceasta copii au dobândit o auto disciplină care va contribui ca în viitor să poate să stabilescă limite și să lue decizii independente.

Bodó Csilla, Institutor cu atribuții de responsabil de specialitate

Proiectul numit ”Toți pentru toți – Servicii integrate pentru incluziunea comunităților dezavantajate din Odorheiu Secuiesc” este finanțat în cadrul Granturilor SEE  2014-2021.

Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor SEE și/sau Norvegiene 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.