Un parteneriat de 16 ani între Caritas Alba Iulia și Consiliul Județean Harghita
Ca și în anii precedenți, în 2017 Consiliul Județean Harghita sprijină programele derulate de Caritas Alba Iulia. Ca rezultat al cooperării îndelungate de 16 ani, în acest an sunt finanțate 11 de proiecte județene în valoare de 639.737 de lei.
Cea mai mare sumă, în total 440.000 de lei a fost acordată pentru Serviciul de îngrijire la domiciliu, acest serviciu fiind prezent în 66 de localități din județ, acordând servicii de bază și medicale, ajutor în activități menajere și alte servicii sociale la domiciliul beneficiarului. Această sumă înseamnă un procent de 8,08 % din bugetul anual al serviciului.
Cu serviciul de asistență comunitară rurală suntem prezenți în șapte localități mici, cătune din județul Harghita (Trei Fântâni, Ghiduț, Păuleni, Remetea, Hagota, Recea și Pintic). Acest serviciu care vine în sprijinul persoanelor care locuiesc în aceste mici localități, în primul rând vârstnicilor, bolnavilor, persoanelor defavorizate social, dar și persoanelor sau familiilor care nu beneficiază de servicii sociale de bază și nici de informare publică, a primit fonduri în valoare de 40.500 de lei, care înseamnă aproape 17 % din bugetul anual total al serviciului.
Pentru programele de zi a vârstnicilor Asociația Caritas Alba Iulia a primit un sprijin de 3000 de lei.
În sprijinul beneficiarilor Programului de Asistență Familială Consiliul a contribuit cu suma de 15.218 lei. Colegii serviciului sunt prezenți în 21 de localități cu diferite activități individuale și de grup, terapie ocupațională, programe de prevenire, corepetare și mediere, educarea tineretului, precum și organizarea de diferite evenimente de familie: Ziua Vârstnicilor, Ziua Familiei și Școala de Vară.
Serviciul de Asistență Socială pentru Persoane cu Dizabilități oferă consiliere, psihopedagogie ambulant, programe de atenționare și sensibilizare, tabere de vară, programul „Îngerul păzitor” în 7 de localități din județul Harghita. Aceste programe în anul 2017 au primit un sprijin de 10.402 de lei. Cu ajutorul sprijinului va fi organizat și conferința anuală pe tema creșterea și educația copiilor cu dizabilități, și se va realiza gimnastica medicală și reabilitarea copiilor cu dizabilități din zona Gheorgheni.
Centrele de Dezvoltare și Educație Timpurie din județ sunt finanțate cu 10.600 de lei, însemnând un procent de 7,4 % din bugetul anual al centrelor. Dezvoltarea și educația timpurie prevede diverse activități de dezvoltare a aptitudinilor pentru copii în vârstă de 0-6 ani și suntem prezenți în opt localități din județ (Gheorgheni, Ditrău, Remetea, Joseni, Sândominic, Vlăhița, Odorheiu Secuiesc).
Începând din acest an Organizația Caritas Alba Iulia a lansat programul Școală după Școală, în formă de centre de zi sociale în 8 localități în județul Harghita (Eliseni – Comuna Secuieni, Atid, Șimonești, Porumbeni Mari, Ocna de sus – Comuna Praid, Corund, Zetea, Odorheiu Secuiesc). Activitățile sunt organizate cu un program de 4 zile pe săptămână și 4 ore pe zi pentru 24 de copii/centru (cca. 190 de copii în totalitate). Consiliul Județului Harghita finanțează programul cu suma de 119.120 de lei, procentul fiind de 22 % din bugetul anual al programului.
Procentul finanțării programelor sociale și socio-medicale ale Organizației Caritas din județul Harghita de către Consiliul Județean Harghita este de 7,36 % din bugetul total anual al Organizației. Până la această dată din 11 de proiecte câștigate 9 sunt finanțate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, împreună cu valoarea contractului de prestări servicii, valoarea acestora este de 639.737 de lei.
Nr. crt. |
Programe județene Caritas Alba Iulia sprijinite de Consiliul Județean Harghita |
Valoarea finanțării de Consiliul Județean Harghita și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita |
Procentul finanțării în raport cu bugetul anual al programului |
1. |
Îngrijire la domiciliu |
440.050 |
8,08 % |
2. |
Asistență Familială |
15.218 |
7,80 % |
3. |
Asistență comunitară rurală |
40.500 |
16,80 % |
4. |
Dezvoltare și educație timpurie |
10.600 |
7,40 % |
5. |
Programe pt. pers. cu dizabilități |
11.300 |
2,07 % |
6. |
Programe de zi pt. vârstnici |
3.000 |
1,07 % |
7. |
Programul Școală după Școală, centre de zi sociale |
119.120 |
22,00% |
Total |
639.737 |
7,36 % |
Lângă proiecte câștigate prin cooperare între instituții, se realizează și diferite contracte de prestări servicii, astfel Consiliul Județean prin DGASPC cumpără servicii de la Căminul de bătrâni „Sf. Elisabeta” din Gheorgheni în valoare de 298.760 de lei, care înseamnă costul îngrijirii a 11 de persoane vârstnice de-a lungul anului din totalul de 155 de persoane. Totodată Consiliul Județean solicită serviciile oferite de Casa Jakab Antal din Șumuleu Ciuc, pentru organizarea diferitelor evenimente pe parcursul anului.