Vârstnicii nu au nici o vină

„Acesta este cea mai grea perioadă a vieții mele. Până acum, nu-mi amintesc să fi spus nu, dar acum mă gândesc în permanență în ce parte se înclină balanța: cei 3.000 de beneficiari cu vârste de peste 65 de ani sunt mai importanți sau persoana cu pneumonie bilaterală, știind că este de obicei cauzată de virus? Este îngrozitor când trebuie să refuzi. Nici măcar nu te gândești la tine, când ar trebui să mergi la asemenea cazuri, ci cum mergi apoi la ceilalți pacienți, cum te duci acasă la mama ta? ” – iată frământarea unui asistent medical care lucrează la Serviciul de asistență sociomedicală la domiciliu al Asociației Caritas Alba Iulia.

Intenționat nu am notat numele asistentului, el este reprezentantul celor care lucrează astăzi în acest domeniu, în asociația noastră sau în alte servicii similare,  și este mai expus pericolului, atât asupra trupului, cât și a sufletului. Deoarece fiecare zi este o decizie, nu există nici o zi fără o cerere de ajutor, dar zilnic există și temeri. „Și apoi seara trebuie să te întinzi și îți amintești că ai decis, ai refuzat, ai ținut locul lui  Dumnezeu. Știi că nu ar trebui, decizi să o faci diferit a doua zi și apoi faci aceeași greșeală: încerci să protejezi pe cineva, refuzi să ajuți pe altcineva. Mi-a trecut prin minte de atâtea ori în această perioadă, ceea ce faci pentru cel mai neînsemnat dintre noi, faci pentru mine, și eu nu am făcut-o … Nu sunt deloc mândru de mine” – spune în lacrimi. Așa își trăiește munca, pentru că vocația lui în cadrul Caritas Alba Iulia, împreună cu cei 180 de colegi ai săi, este să aibă grijă de 3.000 de persoane în vârstă aflați  în casele lor.

Pandemia a dat peste cap vechea ordine. Nu demult, când oamenii vedeau mașinile cu crucea în flăcări cutreierând prin multe așezări ale arhiepiscopiei, știau că acestea aduceau acasă alinarea, mângâierea. În zilele noastre, multora dintre cei care lucrează în străinătate le este teamă că mama rămasă acasă s-ar putea infecta, dacă cineva o va vizita. Mulți dintre ei însă nu se mai pot descurca singuri acasă, fără ajutor. Și cei care se luptă cu simptomele virusului, au tratament injectabil, au nevoie, de asemenea, de ajutor. Numărul asistenților este tot mai redus în comparație cu nevoia existentă, mulți dintre ei s-au îmbolnăvit. În aceste condiții oamenii din comunitățile mici apelează la cei despre care știu că oferă de obicei ajutor. În asemenea momente, persoana respectivă decide. Iar conștiința îi va fi mai împăcată atunci când decide să lase deoparte teama, să intre în casa omului și să vadă  în el o persoană care are nevoie de sprijin și nu doar o posibilă sursă de contaminare.

Discutând cu  colegii de la Caritas am aflat că unii dintre ei respectă reglementările de siguranță, deoarece sunt prescrise, dar prezența virusului trezește suspiciuni. Se tem că, dacă ar accepta existența bolii, le-ar fi teamă să-și continue munca. Există, de asemenea, cei care s-au îmbolnăvit, au fost tratați în spital. O colegă povestește că în timpul spitalizării au decedat toate cele șase persoane cu care împărțea salonul. Știe că este periculos, dar s-a întors la muncă pentru a-i ajuta pe cei care suferă. Există, de asemenea colegi care încearcă să fie prezenți cu simțul realității în viața de zi cu zi, direcționându-și atenția către membrii familiei, care acum ar putea înțelege mai bine de exemplu de ce mama lor face atâtea sacrificii doar pentru atâția bani, de ce trebuie să meargă la lucru zilnic, chiar și în weekend.

Îngrijirea la domiciliu este parte a Departamentului sociomedical al Caritas. Directorul său, Péter György, a fost și el infectat, cunoaște de aproape boala și își oferă ajutorul acolo unde și când este nevoie: pentru a nu-și împovăra colegii, a făcut el injecțiile cunoscuților lui, acolo unde a fost nevoie și s-a oferit să-și înlocuiască colegii în caz de necesitate.

„Vârstnicii nu au nici o vină” – spune directorul, subliniind condițiile actuale: „Funcționarea sistemului de sănătate s-a schimbat de când epidemia a izbucnit și la noi. Majoritatea unităților spitalicești primesc doar bolnavi infectați cu noul virus, motiv pentru care nu pot îngriji alți pacienți la fel ca până acum. Pacienții cronici, în special, nu pot fi internați, aceștia fiind direcționați către medicii de familie și, bineînțeles, către serviciul de îngrijire la domiciliu. De fapt, de la începutul epidemiei, am intrat în contact cu persoane cu boli cronice. Cu atenție și îngrijire se poate preveni ca viața acestor persoane să nu fie pusă în pericol. Aceasta a reprezentat o mare responsabilitate pentru noi, deoarece am mers la mai mulți pacienți care făceau parte din grupul de risc și a trebuit să fim foarte atenți să nu-i infectăm. Acum știm că virusul nu poate fi oprit, reglementările sunt concepute pentru a împiedica ca toată lumea să se îmbolnăvească în același timp. Izolarea poate însă crea noi probleme, astfel încât vizita colegilor noștri servește și la menținerea sănătății mintale a pacienților.”

Péter György a subliniat că încă de la începutul epidemiei au anticipat că va crește rolul și solicitarea serviciului de îngrijire la domiciliu, ca parte a sistemului de îngrijire primară, care poate să funcționeze și în astfel de condiții. Costurile mai mari ale cererii în creștere au fost inițial acoperite prin proiecte de finanțări. Apoi, în urma unor negocieri s-a luat decizia: începând din luna  mai a acestui an, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va plăti serviciile de sănătate pe care Caritas le poate efectua. Această finanțare este asigurată până la sfârșitul anului. „Încercăm să întocmim tabel, împreună cu colegii care furnizează servicii similare, cu privire la costurile suplimentare pe care acest lucru l-a însemnat la nivel național. Nu cred că va fi o diferență de cost atât de mare, iar  atunci ar putea deveni o regulă, nu numai o excepție: fiecare persoană ar trebui să aibă dreptul la îngrijire la domiciliu nu numai pe timpul unei pandemii, ci mereu.”

Directorul cunoaște dăruirea colegilor, care sunt de asemenea îndreptățiți să aibă și temeri. „Cui îi e frică de ceva, să nu o facă. Frica trebuie luată în considerare, este reală, trebuie respectată temerea fiecăruia în parte, iar faptul că eu nu mă tem nu înseamnă că nu există niciun motiv să ne temem. Fiecare dintre noi trăim această situație diferit și, bineînțeles, munca trebuie organizată astfel încât să reducă frica” – a afirmat el, adăugând că, acolo unde este necesar, pot crește numărul de angajați, pot transforma echipele de lucru astfel încât atât persoanele cu boli cronice cât și cei infectați să fie îngrijiți. Ne îndeamnă, „vecinii sau oricine află despre o persoană care are nevoie de ajutor, ne pot contacta.”

Nu e vina bătrânului, nu e vina pacientului, teama este însă legitimă, pentru că e umană. Vestea bună e că nimeni nu e lăsat singur.

MOL România sprijină în mod regulat funcționarea serviciului de îngrijire la domiciliu, iar pe această cale Asociația Caritas Alba Iulia dorește să îi mulțumească pentru sprijinul financiar.