Viitorul romilor nu poate fi tabu

Colegii de profesii de asistență și suport, care – în cadrul programelor Caritas Alba Iulia – lucrează cu tineri defavorizați și familii care trăiesc în sărăcie profundă, s-au grăbit la Arena Zsolt Erőss chiar a doua și a treia zi după incendiul din Șumuleu Ciuc. Majoritatea specialiștilor sunt în contact continuu cu comunități de romi, astfel încât impresiile și sugestiile lor ne pot ajuta să înțelegem mai bine reacțiile persoanelor în nevoie.

Zsuzsanna Benkő, pedagog social și facilitator, a venit din județul Mureș. Ea este colega centrului de zi din Cotuș (com. Sîngeorgiu de Mureș) unde este în relație zilnică cu comunitatea romă. „Vineri după-amiază colega m-a informat că putem merge dacă dorim. Nici nu s-a pus întrebarea, iar când am ajuns la arenă, am fost uimită de cât de mulți oameni doreau și puteau ajuta. În ceea ce privește familiile afectate de incendiu, am avut impresia că există adulți care nu-și pierduseră speranța. Copiii nu își dăduseră încă seama ce s-a întâmplat, noul mediu era pentru ei ca o călătorie.”

Zsuzsa crede că comunitatea maghiară i-a ajutat în mod echitabil pe cei aflați în nevoie, au fost mulți care nu au ales disprețul sau judecata, dar și-au îndreptat atenția de la generalizare la valorile individuale: „Era o fată de treisprezece ani printre oamenii din Șumuleu. Mama ei a internat-o la un orfelinat la vârsta de un an, iar bunica ei s-a dus după ea la vârsta de doi ani. Acum este în școală, dorește să fie cofetar. Asta merită apreciere.” Potrivit educatorului social, este nevoie de o schimbare de perspectivă atât în ​​rândul ajutoraților, cât și celor care îi ajută: „Noua casă ar trebui să fie un loc în construirea căreia sunt implicați și ei, să poată spună: da, casa mea a luat foc, dar pot începe o nouă viață cu ajutor”.

Kinga Györfi sprijină activitatea org. Caritas din Őrkő (Sfântu Gheorghe) ca pedagog social. În Miercurea Ciuc, a încercat să petreacă mai mult timp cu adolescenții: „Câțiva dintre ei s-au întors pe strada Șumuleu și mi-au arătat pe telefonul lor animalele arse. Am văzut tineri plângând. Am văzut-o pe mama care își scălda copilul când a trebuit să fugă. Ea și-a înfășurat copilul într-o pătură.” Pierderea și situația actuală în mulțime cu siguranță provoacă dificultăți, mai multe persoane s-au plâns că nu se pot odihni noaptea, deoarece adolescenții stau mult timp treji, sunt gălăgioși, iar când sala de sport se liniștește, bebelușii încep să plângă. „Poate fi ciudat pentru unii să afle că după o astfel de pierdere, cineva plânge cel mai mult pentru o rochiță roșie care a ars în casă. În spate de fapt este ceva mai mult: ceea ce a aparținut identității sale, ceea ce tocmai s-a pierdut. Persoana își vede viața înaintea focului ca fiind ideală.”

Mónika Tilinger lucrează ca psiholog în cadrul programului pentru romi din Sîngeorgiu de Mureș. Sâmbătă, sosind la fața locului, a constatat că munca este coordinată de o echipă de profesioniști și era deja vizibilă oferirea sprijinului spiritual. „Între oamenii cu care am vorbit, au fost și care erau încă în șoc inițial, spunând că văd și acum cum arde tot ce i-au aparținut. Au fost care și-au îndreptat atenția asupra unor probleme inventate, astfel încât să nu trebuiască să recunoască realitatea: au pierdut tot. Conversațiile au dezvăluit că erau persoane care își construiau căsuța timp de mai mulți ani, în sfârșit au putut să se mute în casă vara, iar acum au pierdut și acel puțin ce au avut. „Dacă am înțelege câte palme au primit acești oameni în viață, dacă am simți această vulnerabilitate totală, ne-am lăsa deoparte prejudecățile și am ajuta la creșterea forței interioare care ajută la ieșirea din destinul moștenit, oferind șansa unei vieți mai bune.”

Katalin Györgyicze lucrează în Miercurea Ciuc ca asistent social în centrul de zi pentru tinerii cu dizabilități. Nu a avut nicio relație profesională cu romii până vineri, iar când a ajuns la arenă, de la distanță a simțit că erau destui voluntari, nu mai este nevoie de ea. De aproape, imaginea a fost diferită: informarea profesională, întâlnirea frecventă a coordonat munca asistenților, făcând clar: cei care au probleme sunt recunoscători pentru ajutor, dar nu pot încă prezice ce se va întâmpla în continuare. „Le-am întărit recunoștința pentru că au fost acolo de joi seara, izolați, și într-o situație ca aceasta, este posibil ca agresivitatea să apară într-o astfel de mulțime”. Asistentul social consideră că este foarte pozitiv faptul că victimelor incendiilor nu li se oferă doar hrană caldă și cazare, ci sunt și persoane care pot vorbi cu ei, ajută la procesarea pierderii. „Mulți oameni cred că romii nu au nevoie de ajutor pentru că sunt romi. Eu spun că umanitatea nu generalizează și nu discriminează între națiuni. Aici sunt persoane cu probleme. Acum este momentul să arătăm, în primul rând nouă, ce fel de oameni suntem.”

În calitate de psiholog și cunoscând comunitatea din Cotuș, Hanna Dósa a constatat și la Miercurea Ciuc că romii sunt o comunitate foarte coezivă și, deși străinii ar crede că romii nu au legi, ei sunt păstrați de rudenie. „Am întrebat o femeie la cine aparține și mi-a arătat jumătate din cei din cameră ca rude”, a spus psihologul, subliniind că a fost pace în comunitate când era acolo, recunoștința a fost sentimentul predominant. Pe de altă parte, se tem că odată cu trecerea zilelor, acest lucru se va schimba și ajutoarele vor avea o sarcină importantă: pregătirea oamenilor pentru viitor, aceasta este singura modalitate de a evita haosul. „Câțiva oameni au spus că se tem că acest lux va expira; de asemenea, au indicat că sunt plictisiți. Deodată se vor sătura să nu facă nimic și vor să plece acasă. Ei trebuie informați că nu se pot întoarce la viața lor de dinainte și trebuie să fie liniștiți: deși viața lor nu va fi la fel ca înainte, nu vor fi lăsați singuri, nu vor rămâne fără adăpost.”

Balázs Katalin