Ziua de Curățenie Națională, 28 septembrie

Ne alăturăm și noi acțiunii de curăţarea mormanelor de gunoi din arealele naturale ale ţării.

Este cea mai mare mișcare socială organizată vreodată în lume, reușind să mobilizeze în acțiuni de curățenie și educație foarte mulți voluntari din întreaga lume.

Organizația Caritas Alba Iulia și Centrul de plasament Pro Familia Teiuș s-a alăturat acestei campanii și dorește să realizeze acțiunea și în orașul Teiuș. Astfel, alături de Primăria Teiuș, vă invită sâmbăta 28 septembrie, începând cu ora 10, să contribuiți cu mic cu mare la acțiunea de curățenie a unor spații de pe teritoriul comunității.

Nu ne permitem să ne cumpărăm  o țară mai curată și nici nu avem cum, dar putem să o curățăm noi! Să ne mândrim din ziua următoare că avem o țară curată, că am scris istorie, că am acționat împreună măcar pentru o zi.

Nu rata șansa de a-ți schimba țara!

Ne întâlnim deci sâmbăta, de la ora 10, la Primăria veche, str. Clujului, nr. 80, iar acolo ne vom organiza și ne vom deplasa împreună la locurile alese a fi curățate. Veți primi saci menajeri și mănuși. Mai multe informați puteți obține accesând http://www.letsdoitromania.ro/.

Vă așteptăm.

(Mihaela Cristea)