Ziua familiei noastre la Şimoneşti

În cadrul proiectului United Networks am organizat un eveniment numit „Ziua Familiei Mele” pentru familii din Şimoneşti în data de 14 decembrie 2016 în Casa de Cultură locală cu scopul de a aduce atmosfera sărbătorilor în comună.

Evenimentul s-a început de la ora 16 cu spectacolul elevilor din clasele I. şi III. a şcolii generale Móra Ferenc din Odorheiu Secuiesc. Elevii au cântat colinde pe fluiere, apoi ne-au povestit două fabule cu păpuşi, la finalul spectacolului am cântat nişte colinde cunoscute împreună. 

După spectacol s-au început activităţile artizanate unde copii şi părinţii au pregătit cărţi de felicitare, ornamente de crăciun, magnete de frigider şi desene pe care le-au adus acasă. Între timp organizatorii au oferit nişte mâncăruri şi ceai cald pentru a petrece timpul într-o atmosferă mai familiară. 

La sfârşit, după pregătirea ornamentelor, desenelor şi magnetelor am difuzat filme animate bazate pe legendele regiunii pentru copii şi părinţii.

Evenimentul „Ziua Familiei Mele” a fost sprijinit de EEA Grants (finanţatorul proiectului), Gordon Prod SRL, Brutăria Dobo, Primăria Şimoneşti, Legendarul Secuiesc iar mulţumim elevilor şi învăţătorilor pentru spectacolul şcolii generale Móra Ferenc din Odorheiu Secuiesc!

(Pápay Kamilla)