Știri

„Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Mat 18, 20)
Dumnezeu este peste tot. Nu există niciun loc în univers unde El să nu fie prezent. Cu toate acestea, de multe ori nu simt prezența lui, de fapt: în multe cazuri îi simt absența ... Îl caut și nu Îl pot găsi.
Atunci mă întreb care ar putea fi greșeala. Dacă mă gândesc logic, știu răspunsul: dacă El este prezent peste tot și tot nu Îl simt, atunci greșeala este în mine. Nu iau „transmisia”, deși strălucirea Duhului Său Sfânt este prezentă în mod constant. Mă pătrunde precum apa mării pătrunde peștele, dar nu conștientizez. Acesta îmi aduce aminte de întrebarea plină de umor: oare peștele bea apă? La care răspunsul este: nu știu, dar precis are posibilitatea.
Mai serios, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, dragostea lui pătrunde constant și totuși simt adesea că viața este goală, nu-i văd sensul.
Următoarea linie de gândire mă poate ajuta în soluție: e drept că El este atotprezent, dar tot adevărat este că El nu este violent. Eu trebuie să-L invit în viața mea.

Atunci când citesc sau când aud parabola despre grâul și neghina am tendița să gândesc că eu sunt grâul iar celălalt este neghina. Astfel, chiar dacă am dreptate, îl condamn pe celălalt, îl declar un om rău.

Aceasta este momentul, când se dezvăluie ipocrizia mea: prin faptul că mă înscriu în rândul celor buni, pentru că îmi practic religia, pentru că fac lucruri bune și așa mai departe, în momentul acela mi-am dat verdictul: nu eu sunt grâul.
În parabolă neghina este o plantă parazită, nocivă.
Îngreunează prosperitatea grâului.
Când dau verdictul asupra cuiva, când îl condamn ca fiind om rău, chiar aș vrea, ca stăpânul să smulgă răul cât mai repede, atunci eu ce fel de spirit am?
Sigur, nu este spiritul răbdării. Dumnezeul însă este răbdător și cu alții și cu mine.

„Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului...” (Mt 11,25)
Ce înseamnă a preamări? Nu este altceva decât să laudăm și să recunoaștem măreția lui Dumnezeu.
De ce să-l preamărim pe Dumnezeu? Are El nevoie de a fi slăvit? Va fi El mai mare prin glorificarea noastră? Deloc. Atunci de ce Isus îl slăvește pe Tatăl său în Evanghelie? Pentru că au o relație cinstită și pură! El trăiește într-o relație cu Dumnezeu. Nu poate să nu-l laude pentru că trăiește într-o relație de iubire cu El. Iar într-o relație de iubire îl laud pe celălalt, bunătatea lui și mă bucur de existența lui...
Isus îl glorifică pe Dumnezeu, îl preamărește ca o persoană îndrăgostită care vede și în Lună imaginea ființei iubite. Isus vede sensul vieții sale în Dumnezeu! Dacă sensul vieții mele nu este Dumnezeu, dacă nu El este Fundația, atunci viața mea nici nu are sens. A trăi fără Dumnezeu este o contradicție, deoarece viață adevărată este doar în el.

“Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine…” (Matei 10:37).
Cel care nu își ridică capul la această afirmație, fie a adormit, fie nu-i pasă ce înseamnă cu adevărat această afirmație? Isus deseori formulează câte un enunț provocativ, ca eu să-mi ridic capul și să mă gândesc: viața pământească se va sfârși și mai devreme sau mai târziu, trebuie să ies din limita timpului, pentru că voi trece în Eternitate. Nu vrea să mă sperie, ci mă avertizează: nu te acomoda permanent aici pe pământ!
Dacă îl privesc pe Isus înainte de toate, El îmi arată adevărata imagine a lui Dumnezeu și mă conduce la Tatăl, cu care pot stabili o relație personală, intimă. Ca urmare totul și toată lumea va fi la locul lui în această viață. Deci Dumnezeu nu este gelos, nu cere primul loc, ci să iubesc pe toată lumea în El, astfel dragostea mea pentru oameni va fi corectă. Atunci nu „voi imita”, nu „voi adora” pe nimeni. Pur și simplu voi iubi și respecta semenul meu!

Odată regele a pornit la plimbare în grădina sa. Îl aștepta o priveliște deprimantă: flori ofilite, arbuști și copaci uscați, totul putrezea.
Nu a înțeles ce se întâmplă, așa că mai întâi a întrebat stejarul. Stejarul și-a cerut scuze: - Sunt uscat pentru că nu pot crește la fel de înalt ca bradul.
Apoi s-a întors către brad care s-a apărat astfel: - Putrezesc pentru că nu voi produce niciodată struguri ca o viță de vie.
Regele s-a apropiat apoi de vița de vie care i-a răspuns: - Am ofilit pentru că nu pot înflori niciodată ca un stuf de trandafir.
A găsit numai o singură plantă plină de viață, înflorită: pansea.
Pansea i-a zis: - Când m-ai plantat, ai dorit o pansea. Dacă ai fi vrut stejar, ai fi plantat stejar. Dacă struguri, atunci viță de vie. Dacă vrei trandafir, atunci plantezi trandafiri. M-am gândit că nu pot fi altfel decât cum sunt, așa că voi fi cel mai bun din ceea ce sunt.

”Secerişul este mare…” (Matei 9,37)
Multe dimineți încep gândindu-te: „Am atâtea de făcut astăzi încât este imposibil de a face totul într-o singură zi”?
Care este prima ta reacție? Să te avânți sau să îți lași timp pentru a vedea în ansamblu, și să ceri ajutorul lui Dumnezeu pentru a avea putere și ajutor? Cineva s-a exprimat frumos: „întotdeauna rugăciunea să fie prima ta reacție și nu ultima ta șansă”! Deoarece rugăciunea este o „cerere de forță” și (de asemenea) o cerere de ajutor.
Te plângi deseori și în timpul zilei cât de mult ai de lucru? Chiar dacă te plângi, n-o să ai mai puțină treabă, dar dacă ți-ai vărsa sufletul în fiecare dimineată în fața lui Dumnezeu, este destul de sigur că va fi mai ușor să-ți trăiești ziua îngreunată.

În Isus, Dumnezeu îți arată ce înseamnă cu adevărat să fii creștin! În viața sa pământească, Hristos a vorbit constant despre Tatăl. Nu doar în cuvinte, ci și în fapte. ISUS ESTE MODELUL. El nu poate trăi fără Tatăl, el caută și urmărește în mod continuu voința Lui. El este mereu în contact cu el.
Este mai important să fii într-un contact decât să fii perfect! Iar această legătură este garantată de Duhul Sfânt, care trăiește printre noi, și pe care îl promite Isus. Și trimite întotdeauna celor care îndrăznesc să se desprindă de ei înșiși, pentru cei care nu stau acasă, au curajul să își asume riscuri, adică să trăiască cu adevărat!
Cel care ascultă îndemnurile Duhului Sfânt nu trebuie să se teamă niciodată, nici măcar în perioadele cele mai dificile. Dumnezeu știe întotdeauna când avem nevoie de puterea luminatoare și de confortul Duhului Sfânt.

Preotul dintr-un sat avea obiceiul ca în predica de duminică să spună același lucru ca în anul precedent la aceeași dată. Era un om foarte blând, toată lumea îl iubea, însă enoriașii au început să se plictisească, ascultând aceleași predici. S-au adunat membrii consiliului parohial și au început să se sfătuiască. Au ajuns la concluzia că trebuie să aducă la cunoștința preotului că nu ar trebui să se repete. Un om de încredere s-a dus în fața preotului și a îndrăznit să-i expună problema.

A început să-i spună cât de iubit este de oamneii din comunitate. Preotul i-a zâmbit pentru că intuia că acest om foarte drag lui are să-i comunice un lucru important.

Legenda spune că, după o rugăciune istovitoare de dimineață, un călugăr de la mănăstire l-a întrebat pe stareț: Rugăciunile îl apropie pe Dumnezeu de oameni?
‒ Voi răspunde cu o întrebare ‒ a spus starețul. ‒ Va răsări soarele mâine dimineață ca urmare a rugăciunilor tale? ‒ În nici un caz! Soarele răsare pentru că se supune unei legi universale!
‒ Ei bine, acesta este răspunsul la întrebarea ta. Dumnezeu este aproape de noi, indiferent dacă ne rugăm sau nu. Călugărul s-a revoltat. ‒ Deci spuneți că rugăciunile noastre sunt inutile?
‒ Nu chiar. Dacă nu te trezești devreme, nu vei vedea niciodată răsăritul soarelui. Dacă nu te rogi, chiar dacă Dumnezeu este întotdeauna aproape, nu vei observa niciodată prezența Lui.

„Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.” (Ioan 14, 18)
Dacă Îl înțelegem bine pe Isus, atunci pentru noi Tatăl Său nu este „El”, ci „Tu”, CEL CE ESTE ÎN NOI și chiar POATE FI ÎN NOI, odată ce credem cât de puțin asta, cu inima și nu doar cu mintea! Prin Rugăciunea Tatăl Nostru, Iisus ne învață să-I vorbim direct lui Dumnezeu, prin exprimări simple și foarte personal, asemenea unui apropiat. Ce har deosebit!
Isus a trăit ca om, într-un anumit loc, la un moment dat. A fost astfel alături de cei contemporani cu El, și o ființă umană. S-a întors la Tatăl, iar IUBIREA celor doi, exprimată prin Duhul Sfânt Mângâietor, s-a pogorât și astfel toată lumea Îl poate cunoaște pe Dumnezeu -Sfânta Treime! Acesta este sensul expresiei biblice - Nu ne va lăsa orfani.

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14,6)

Eu sunt calea: acesta nu înseamnă că El ar fi O CALE, ci că EL ESTE CALEA.

Eu sunt adevărul: DUMNEZEU POATE FI REGĂSIT ÎN IISUS ÎN TOTALITATE.

Eu sunt viața: Existența lui Dumnezeu în Isus dă viață deplină și veșnică. Dacă Îl urmez: adică cred în cuvintele Lui și trăiesc conform acestora.