Știri

Am citit că odată Maica Tereza a cerut o audiență Papei Ioan Paul al II-lea pentru a discuta despre o problemă caritabilă importantă. În drum spre Vatican, Maica Tereza a văzut pe stradă o persoană grav bolnavă, întinsă pe jos. S-a dus la bolnav, l-a luat de mână, i-a șters fața și s-a rugat alături de el mult timp. Surorile care o însoțeau pe Maica Tereza au devenit puțin nervoase și au avertizat-o că va întârzia la întâlnirea cu papa. Maica Tereza le-a dat surorilor următorul răspuns: ‘Mergeți voi în locul meu și discutați problema. Spuneți-i papei să nu se supere, dar eu sunt cu Hristos.'
Isus se numește viță, iar pe discipolii săi mlădițe, ceea ce exprimă unitatea dintre Isus și cei ce Îl urmează. Mlădița se dezvoltă și rodește doar atunci când rămâne pe viță.
Vița nu este vizibilă pentru că este în pământ, mlădițele însă sunt vizibile pentru că sunt deasupra solului. Acest lucru poate da imaginea înșelătoare că nu există viță, ci doar mlădițe. Pe Isus nu-L întâlnim pe stradă...

„…Dumnezeu l-a înviat din morţi pe acesta căruia noi îi suntem martori.” Fapte 3,15
Un copil mic este foarte bolnav cu inima și medicul începe să-i explice: „Ascultă, îți voi deschide inima mâine”. Copilul îi răspunde: „Acolo îl vei găsi pe Isus!” Pentru a-i explica medicul îi spune științific că nu-l va găsi pe Isus acolo, ci va examina pagubele. Cu toate acestea, copilul nu se lasă: „Când îmi deschizi inima, îl vei găsi pe Isus acolo, așa cum am învățat din Scriptură”. Doctorul răspunde mai energic: „Nu, acolo voi găsi mușchii deteriorați, pereții subțiri ai vaselor și o alimentare slabă cu sânge.” Cu toate acestea, copilul reafirmă: „Îl vei găsi pe Isus acolo pentru că locuiește acolo în inima mea!” Chirurgul se retrage pentru a analiza probele și constată că copilul are numai un an de trăit, nu există nici o speranță, nici de transplant de inimă. Se uită la cer și începe să-i vorbească lui Dumnezeu așa cum a făcut-o cu mult timp în urmă: „Dumnezeule, dacă ești, acest copil crede în tine, de ce ești atât de crud cu el?” Și aude o voce din adîncul sufletului...

„Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” - Col 3,2
Odată ce cineva caută un apartament, vede termeni foarte favorabili în anunțul clasificat. Parametrii, prețul și condițiile sunt favorabile. De asemenea, merge și se uită prin casă, și într-adevăr, totul este așa cum a fost menționat în anunț. A fost încântat pentru că nici nu credea că poate cumpăra această proprietate minunată atât de ieftin. A mai rămas un lucru pe care nu l-a văzut, deoarece în anunț era menționat că proprietatea are și o grădină imensă. El spune că se uită și la această grădină imensă. Proprietarul îl conduce pe potențialul cumpărător spre ușa din spate, deschide, și parcela este atât de mică, încât pe măsură ce ies din ușă, gardul este aproape acolo. Cumpărătorul este foarte revoltat: domnule, cum ați avut curajul să scrieți că și un teren imens aparține acestei proprietăți? Cum puteți să mințiți atât de mult?
La aceasta vânzătorul dă următorul răspuns: Nu am mințit, am spus exact așa cum este! Această grădină este cu adevărat

„S-a smerit și a fost ascultător până la moarte, chiar până la moartea pe cruce” – Fil 2,8.
Un om cade într-o groapă. Buddha se află în apropiere. Aude bocetele omului, se uită în jos în groapă, îl vede pe om și îi spune: Fiul meu, existența este suferință. Bucură-te că ai căzut în groapă. În acest fel poți muri mai repede și nu mai trebuie să suferi.
Apoi un yoghin hindus trece pe acolo. De asemenea, și el se uită în groapă și îi spune: Prietene, totul pe acest pământ este doar iluzie, amăgire. Ca și faptul că ești în groapă. Deci, gândeste-te la acest fapt și împacă-te cu situația ta.
Mohamed trece și el acolo. De asemenea strigă: Allah este mare. Allah a vrut să cazi în groapă. Așa ți-a fost scris, rămâi acolo, suportă destinul tău.
Omul care a căzut în groapă renunță la orice speranță când apare cineva. Acest Cineva nu spune nimic, se apleacă și rănindu-și brațul și trupul îl scoate pe bărbat de acolo. Apoi îl mângâie și îl trimite acasă la al săi. Acest om este Isus. Fiul Omului.
Acțiune de caritate. Isus nu se oprește la mesajul ...

Un barcagiu a transportat odată cu barca sa un om de știință. Omul de știință era  foarte arogant și a folosit călătoria pentru a-l umili pe barcagiul cu mâinile bătătorite, punându-i următoarele întrebări:
- Ați studiat aritmetică?
- Nu – răspunse barcagiul.
- Atunci ați pierdut un sfert din viață – a spus omul de știință.
- Ați studiat științele naturii?
- Nu – răspunse barcagiul din nou.
- Atunci ați pierdut și al doilea sfert din viață.
- Ați studiat astronomie?
- Nu.
- Atunci ați pierdut și al treilea sfert din viață.
În acel moment, au observat că barca avea o gaură și apa pătrundea înauntru. Atunci,  barcagiul umilit pune și el o întrebare:
- Știți să înotați?
- Nu – răspunse înspăimântat arogantul om de știință.

„...atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan, 3,16)
M-am gândit vreodată că unul dintre cele mai concise și profunde mesaje ale Sfintei Scripturi nu a fost rostit de către Isus în fața unei mulțimi sau în cadrul unei predici, ci într-o conversație individuală?
Isus s-a adresat întotdeauna personal omului... Poate că acest lucru a atras atenția și lui Nicodim, care, în calitate de membru al Consiliului general, îl vizitează pe Isus de mai multe ori în timpul nopții, în secret.
Iar Isus îi oferă formare individuală. Ofer serviciu și atunci când ascult o singură persoană, ascult o persoană - și prin mine acea persoană nu se va mai simți pierdută.
„...atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan, 3,16)

Şi (Iisus) n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om. (Ioan 2,25) 
În romanul Bibi de Gárdonyi Géza, Bibi cel mic Îl caută pe Dumenzeu pretutindeni, dar nu-L găsește. În marea ei disperare, unchiul Luca o mângâie în sfârșit: O, bleago, tu călătorești prin lumea îndepărtată, în mări, deși drumul către Dumnezeu este la o distanță de două palme: de la fruntea ta la două palme spre jos, la stânga...
Întrucât Dumnezeu locuiește în mine, El nu are nevoie să fie luminat despre ce este în mine, deoarece El știe totul despre mine, El mă cunoaște complet în toată realitatea mea.
Când Iisus îi alungă pe negustori din templu, el curăță locuința lui Dumnezeu. Procedând astfel, trimite mesaj: nu numai templul fizic trebuie păstrat în ordine, ci și templul Duhului Sfânt: și trupul meu, astfel încât sufletul meu să se simtă bine în el.
Să mă gândesc la aceasta ca la unitatea trupului și a sufletului meu, deci nu e indiferent ce gânduri și sentimente nutresc în mine.

Dacă ar fi să definesc perioada Postului Mare pentru oameni pentru care acesta înseamnă doar postul, tăgăduirea de sine sau pentru cei care încă nu L-au întâlnit pe Dumnezeu, dar se simt și se consideră „oameni moderni”, aș spune că: Postul Mare este un „seminar de cunoștință de sine cu Dumnezeu”.
Dumnezeu vrea ca noi să-L cunoaștem mai bine și pe Sine prin El!
Deci calea Postului este o cale prin care nu putem ajunge la destinație doar prin instrumente ale cunoașterii umane. Instrumentele de cunoaștere umană sunt importante fără îndoială, dar excesul Postului Mare este că mergem cu Duhul Sfânt, Care ne ajută să ne explorăm adâncurile interioare. Nu putem merge singuri pe calea autocunoașterii, pentru că atunci nu vom putea îndura pustia. Pustia nu este doar un loc, ci o stare și poate fi îndurat doar cu Duhul Sfânt. Desigur, dacă vrem să mergem cu Dumnezeu și să ne cunoaștem mai bine în lumina Sa, nu putem scăpa de ispită.
Recunoaștem ispita în noi înșine dacă...

Potrivit unei poveste, a fost odată un om sărac care s-a plimbat deranjat de necazuri pe marginea pădurii. Când a obosit, s-a așezat cu spatele de un copac, să se odihnească. Atunci încă nu știa ce fel de copac alesese. Era un copac cu putere magică. Un copac care îndeplinește toate dorințele celui care îl atinge. Omul s-a gândit mai întâi la cât de bun ar fi un pahar cu apă. Deodată a observat că avea în mână un pahar cu apă limpede ca cristalul. A privit surprins, l-a examinat și l-a mirosit. În cele din urmă, a decis că nu poate să fie periculos și a băut apa.  
Apoi i s-a făcut foame și a vrut mâncare. Mâncarea a apărut în fața lui la fel de brusc și uimitor ca apa. „Dorințele mele par să se împlinească”, s-a gândit plin de surprinde.
După aceea a spus cu voce tare: „Atunci vreau o casă frumoasă!” A apărut o casă în vale în fața ei. Cu un zâmbet larg pe buze, dorea și servitori care să aibă grijă de casă. Când au apărut și aceștia, el s-a simțit binecuvântat de Domnul cu o putere incredibilă.
Așa că și-a dorit o femeie frumoasă și extrem de inteligentă cu care să-și împărtășească norocul.